SHOWBIZ

De ce Antonia și Alex Velea nu și-au botezat copiii încă: „Nu purtau numele lui Alex. Mă judeca lumea”

De ce Antonia și Alex Velea nu și-au botezat copiii încă Nu purtau numele lui Alex. Mă judeca lumea

Antonia formează un cuplu cu Alex Velea de nouă ani. Cei doi formează unul dintre cele mai solide și controversate cupluri din showbizul românesc.

Expuși extrem de mult prin prisma meseriei lor, cei doi au fost ținta multor valuri de critici, însă nu s-au lăsat doborâți. Cu toate astea, departe de lumina reflectoarelor, cuvintele dure la adresa lor au afectat-o extrem pe Antonia.

La trei ani de când au hotărât să pornească împreună pe un nou drum, Antonia și Alex Velea deveneau părinți pentru prima oară. Acum, cei doi se bucură de cei doi băieți pe care îi au împreună. Cu toate astea, inima Antoniei era împărțită. Din prima căsnicie artista mai are o fetiță, Maya, care a rămas în grija tatălui în Italia. Ani de zile, divorțul Antoniei de Vincenzo Castellano a ținut prima pagină a publicațiilor.

La momentul în care a devenit mama băieților pe care îi are cu Alex Velea, Antonia era căsătorită în acte cu fostul partener. Din acest motiv, micuții au luat numele Catellano. O problemă soluționată însă ceva ani mai târziu.

Acum, Antonia se pregătește de nunta cu Alex Velea, amânată din cauza pandemiei. Un alt eveniment important în familia lor va fi însă și botezul băieților, Dominic, în vârstă de 6 ani, și Achim, în vârstă de 4 ani.

De ce Antonia și Alex Velea nu și-au botezat copiii încă

Antonia a fost extrem de criticată de gurile rele pe marginea acestui subiect. Cu lacrimi în ochi, artista a spus că lumea nu a cunoscut adevăratul motiv pentru care nu și-a botezat încă băieții. De ce Antonia și Alex Velea nu și-au botezat copiii încă

 „Eu nu mi-am botezat copiii nici până în ziua de azi. Pentru că aveau alt numele. Nu purtau numele lui Alex. Mă judeca lumea. Îmi spunea că o să ard în iad, că o să ni se întâmple lucruri rele, că trăim în păcat. Că nu vreau să-i botez. Cum să crezi așa ceva… tu nu cunoști situația mea. Am vrut să termin treaba cu divorțul și am vrut să încep de la 0 cu nunta. Să iau numele lui și copiii la fel”, a declarat Antonia plângând în cadrul podcastului Amaliei Năstase.

Ce spune Antonia despre relația de 9 ani cu Alex Velea

Alex Velea și-a luat inima în dinți și a cerut-o anul acesta de soție pe Antonia. Relația lor a fost greu încercată, însă cei doi s-au sprijinit întotdeauna. Artista se consideră norocoasă că are parte de o iubire la care a visat dintotdeauna.

„El m-a învățat foarte multe lucruri bune. Eram oricum o fire sensibilă și încerc să fiu cât de bună pot. El m-a învățat să fiu și mai bună, întotdeauna să ignor, să nu pun la suflet, să am răbdare. Îmi spune mereu că am o familie frumoasă, un bărbat care te iubește, suntem aici, nu mai băga în seamă. Sau zâmbește.

Am apreciat la el că e foarte uman și de multe ori a fost complimentat chiar la sală de câteva doamne, care au venit la mine și au spus: Ce frumos din partea lui Alex că m-a salutat! Salută chiar și femeia de serviciu, a povestit Antonia. De multe ori Alex primește complimente: Ce norocos e. Nu. Ce norocoasă sunt eu! Cel mai important e că te iubește cineva pe bune, e cel mai sănătos”, a spus artista în cadrul interviului.