Cascada Clocota s-a prăbușit în urmă cu mai puțin de 24 de ore. Obiectivul turistic, parte din zona protejată aflată în apropierea stațiunii Geoagiu Băi din județul Hunedoara, este propus să intre în Patrimoniul UNESCO.
Bucăți de rocă rezultate după ce s-a prăbușit Cascada Clocota, grele de câteva sute de kilograme, au căzut peste poalele cascadei dar, din fericire în drumul lor nu au lovit niciun turist din marea de turiști aflați în zona. Rocile prăbușite sunt bucăți de piatră cu calciu și travertin care se formează atunci când apele termale aduc depuneri. Unele dintre aceste formațiuni cresc în jurul rădăcinilor copacilor, sub izvoarele Clocotei.
Claudiu Șimonați, ghid turistic în stațiunea Geoagiu Băi, spune că situația petrecută în urmă cu mai puțin de o zi are cauze strict naturale, însă acest lucru nu înseamnă că oricine ajunge în zonă trebuie să fie precaut, însă nu întotdeauna oamenii înțeleg despre ce este vorba.
„S-a prăbușit din senin, dar, din fericire, nu a fost nimeni rănit. Este un fenomen natural, dar care putea avea urmări mai grave. Unii turiști se așază sub cascadă. Eu le-am mai atras atenția că este periculos și că nu ar trebui să fie acolo, dar unii nu ascultă și chiar devin recalcitranți”, a afirmat ghidul turistic Claudiu Șimonați din stațiunea Geoagiu Băi, citat de Libertatea.ro.
Autoritățile au montat o bandă de plastic pentru a împiedica turiștii să se apropie de zona periculoasă de sub cascada Clocota, însă unii turiști au ignorat avertismentul și au mers în zona respectivă, considerând că accesul le-a fost restricționat pe nedrept.
Pe lângă curele cu apă termală, vizitatorii pot vizita zeci de obiective istorice de patrimoniu, dar și zone protejate: ruinele Germisarei, Cascada Clocota, bazinele cu apă termală din incinta Complexului „Băile Daco – Romane”, dar și alte vestigii daco-romane, susțin jurnaliștii de la evz.ro.
Cascada Clocota din stațiunea Geoagiu Băi este unul dintre cele mai populare locuri de vizitat din Hunedoara. Apele sale termale, care coboară abrupt de la o înălțime de aproape 20 de metri, au modelat peretele de calcar și travertin, formând numeroase falduri, împodobite cu vegetație. Pe timpul verii, cascada Clocota era unul dintre cele mai aglomerate locuri din stațiune, iar oamenii urcau pe trepte pentru a sta sub apele călduțe, ignorând riscul unor accidentări sau faptul că pot deteriora cascada.