NEWS

Decizie în coaliție. Cumulul pensie-salariu va fi interzis, cu doar câteva excepții. Care sunt acestea

Decizie în coaliție. Cumulul pensie-salariu va fi interzis cu doar câteva excepții. Care sunt acestea
Sursa foto: newsweek.ro

Decizie în coaliție. Cumulul pensie-salariu va fi interzis, cu doar câteva excepții. Partidele de coaliție au decis marți, 4 noiembrie, de principiu, interzicerea cumulului pensie-salariu, potrivit surselor Antena 3 CNN.

Sunt însă și câteva excepții, pentru ca legea să treacă de CCR, în ceea ce privește pensionarii speciali.

Cumulul pensie-salariu va fi interzis, cu doar câteva excepții. Aproape de „formula constituțională”

Astfel, cei care primesc o pensie specială și se vor reangaja în sistemul public vor putea cumula 15% din pensia necontributivă cu salariul.

„Interdicția cumulului pensiei cu salariul e un element important pe care cred că trebuie să îl punem în practică. Suntem pe cale să găsim formula constituțională pentru a pune acest proiect în aplicare”, declara luna trecută premierul Ilie Bolojan.

Aproximativ 10.000 de persoane, din care o parte relevantă sunt foști militari, cumulează pensia cu salariul la stat.

Majoritatea sunt angajați ca personal contractual pe funcții din diverse instituții publice. La acest moment, cumulul este permis, inclusiv pentru pensii militare de serviciu.

Tot marți, în ședința coaliției, partidele au decis reducerea numărului de angajați din administrația publică centrală și locală cu 10% și reducerea numărului de parlamentari cu 10% în următoarea legislatură.

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele