Captivată de-a dreptul de momentul unor tineri concurenţi veniţi din Anglia, cu un moment de tip Jackass, Delia a recunoscut că încă din copilărie a visat să între într-o astfel de gașcă. Cumva acesta este regretul ei, că nu a reușit.
„E tot ce am visat eu în copilărie şi n-am avut parte! Vreau să intru în gaşcă!”, le-a mărturisit Delia concurenţilor veniţi pe scena iUmor, spre surprinderea colegilor ei din juriu.
Momentul l-a fascinat și pe Natanticu, care a decis să părăsească masa juriului şi să încerce şi el o provocare de zile mari.
The Lazy Generation s-au făcut remarcaţi în Anglia după participarea la un show de talente, ba chiar au propria lor emisiune la Comedy Central, iar Viny, unul dintre membrii echipei lucrează cu cei de la Jackass. Cu un moment de tip jackass au venit şi la iUmor, număr care i-a împărţit în două tabere pe juraţii de la Antena 1: unii care nu au putut nici să privească întregul moment, cum a fost cazul lui Cătălin Bordea, şi unii care au savurat din plin fiecare secundă, cum a fost cazul Deliei.
Noul sezon iUmor vine cu o mulţime de surprize, printre care şi o nouă formulă de juriu, dar şi de prezentare. Cosmin Natanticu va porni în căutarea celui mai amuzant concurent al sezonului împreună cu Delia, Cheloo şi Cătălin Bordea, în vreme ce Emi şi Cuza vor fi alături de participanţi, în culisele show-ului.
„Ce pot să spun despre acest sezon? Cu siguranţă că e unul absolut plin de umor! Sigur că nu mă arunc acum să spun că toţi concurenţii care au venit în faţa noastră au fost cei mai inspiraţi, dar au şi ei rolul lor. Va fi o demenţă controlată, deşi, pe ici pe colo, a fost greu de ţinut în frâu, cel puţin în ceea ce mă priveşte! Eu zic că n-ai scăpare, dacă te uiţi de la prima ediţie a noului sezon, cu siguranţă o să te uiţi până la final!”,
dezvăluie Cosmin Natanticu, în vreme ce Delia completează:
„E o nebunie de comedie, cum îi spune şi tagline-ul! E un sezon surprinzător, plin de momente spumoase, cu foarte mult reality, aşa cum v-am obişnuit!”.
iUmor, singura emisiune TV din România cu peste 2.5 milioane de abonați la canalul de YouTube, vine cu noutăţi şi în ceea ce priveşte formula de prezentare şi aduce în rolurile de prezentatori un duo consacrat: Emi și Cuza, care vor fi alături de concurenți în culisele show-ului.
„Sezonul care urmează se anunţă a fi unul super tare, datorită nouă! Felicitări Antena 1 că ne-aţi angajat din nou! (n.r. râde). Chiar va fi o nebunie de zile mari, în primul rând datorită chimiei dintre juraţi şi dintre noi şi juraţi. Vor fi momente care pe noi ne-au lăsat cu gura căscată, vor fi momente în care am râs doarte mult şi vor fi şi nelipsitele delicioase momente cringe, cu care ne-am obişnuit de-a lungul sezoanelor de iUmor! Din punctul nostru de vedere, are toate ingredientele să fie o nebunie de comedie!”, au declarat Emi şi Cuza.