Destinul trist al poetului Grigore Alexandrescu, creatorul fabulei românești. A murit sărac, după 25 de ani de nebunie și s-a spus că a fost otrăvit de o iubită părăsită
Destinul trist al poetului Grigore Alexandrescu, creatorul fabulei românești. A suferit în ultimii 25 de ani din viaţă de alienaţie mintală și a murit sărac, la vârsta de 75 de ani.
Poetul şi fabulistul Grigore Alexandrescu, reprezentant de seamă al culturii române din secolul XIX, a avut parte în timpul vieţii sale de un destin tragic. Născut la Târgovişte, în anul 1810, poetul a rămas încă din copilărie orfan de ambii părinţi.
Destinul trist al poetului Grigore Alexandrescu. Copilul orfan, ajuns membru în Parlament
Singur pe lume şi sărac, Grigore Alexandrescu a luat calea Bucureştiului, unde trăia un unchi de-al său, Ieremia. Înzestrat cu o inteligenţă aparte şi cu o memorie extraordinară, tânărul poet reuşeşte să-l uimească Ion Heliade Rădulescu cu talentul său, acesta din urmă publicându-l în revistele pe care le deţinea.
Pentru o vreme, Grigore Alexandrescu a fost chiar ofiţer de armată, fiind pentru patru ani diriguitorul Vamei din Focşani, poziţie din care avea să demisioneze.
Grigore Alexandrescu a fost un unionist convins şi a fost extrem de bucuros de înfăptuirea Unirii Principatelor Române, la 1859, motiv pentru care a susţinut o adevărată campanie în favoarea ei pe plan literar. Poate şi din acest motiv poetul avea să revină peste ani la Focşani, ca membru al Comisia Centrală, din care au mai făcut parte alte personalităţi ale ţării, precum Mihail Kogălniceanu, Vasile Melinescu, Ştefan Golescu, Nicolae Şuţu.
În 1859, după suirea lui Alexandru Ioan Cuza în scaunul Principatelor Unite, Grigore Alexandrescu a ocupat mai multe posturi importante: director al Departamentului Cultului şi al Instrucţiei Publice şi apoi ministru ad-interim al aceluiaşi Departament.
În 1860 a fost trimis din nou la Focşani ca membru al Comisiei Centrale, fiind numit de domnitorul Alexandru Ioan Cuza la 30 martie, odată cu Ştefan Golescu, Manoil Angelescu şi fostul clucer Evghenie Predescu”, precizează istoricul focşănean Horia Dumitrescu.
Primele semne de alienare mintală, la scurt timp după căsătorie
La Focşani, poetul s-a împrietenit cu un scriitor local, D. Dăscălescu, al cărui tată era originar din Târgovişte, unde se născuse Alexandrescu. Prin intermediul lui Dăscălescu, Grigore Alexandrescu, care avea pe atunci 50 de ani, a făcut cunoştinţă cu Raluca, fata spătarului Gavril Stamatin, familie de vază în oraş.
Alexandrescu a descris-o ca fiind „o fiinţă oacheşă, nu frumoasă, însă blajină, ascunzând un trup abundent sub largile foi de tafta“.
Pe data de 29 mai a anului 1860, în biserica Stamatineşti a avut loc nunta poetului Gr. Alexandrescu cu Raluca Stamatin, naş fiind Ştefan Golescu, preşedintele Comisiei Centrale.
La scurt timp însă după eveniment, au început primele semne de alienare mintală, care îl vor devasta periodic, până la sfârşitul vieţii, 25 de ani mai târziu.
Otrăvit de o iubită părăsită?
“La nici patru zile de la nuntă se dezlănţuie teribila dramă, de pe urma căreia, cum scrie George Călinescu, poetul avea să se clatine «un sfert de veac între eroare şi luciditate, sau cel puţin între demnitate şi un sentiment atroce de umilinţă şi ruşine».
La 14 iunie 1860, poetul era scos din Comisia Centrală pentru boală grea, care îl pune în neputinţă de a mai ocupa această funcţie, fiind numit în locul său Gr. Arghiropol”, potrivit istoricului Horia Dumitrescu.
Unele versiuni spun că vinovată de boala poetului se face o tânără pe nume Mariţa Berlescu, fiică de boieri din Bucureşti, pe care poetul o părăsite pentru Raluca Stamatin. Aceasta, în semn de răzbunare, i-ar fi trimis o scrisoare şi un borcan de dulceaţă, se pare otrăvit, din care Grigore Alexandrescu a gustat, declanşându-i-se astfel boala.
A continuat să scrie chiar bolnav fiind
Din acea perioadă datează mai multe fabule, precum „Catârul cu clopoţei”, „Mielul murind”, „Castorul şi alte lighioane”, „Zugravul şi portretul”. În 1879 s-a stins din viaţă, la doar 45 de ani, soţia sa, care i-a rămas credincioasă şi care i-a dăruit singurul copil, pe Anghelina.
Până la sfârşitul vieţii a mai avut câteva încercări literare, dar îşi spusese deja cuvântul ca poet şi fabulist.
Grigore Alexandrescu murit sărac, la Bucureşti, în anul 1885, în casa fiicei sale. Iar despre nepăsarea autorităţilor şi semenilor Vasile Alecsandri a scris următoarele: „Moartea bietului Alexandrescu nu m-a mâhnit atât de mult (căci el era mort de mai mulţi ani), cât m-a mâhnit nepăsarea generaţiei actuale în privirea lui şi uitarea în care căzuse renumele lui, odinioară strălucit”.
