Digitalizare?! Povești nemuritoare privind preschimbarea unui banal permis auto
Anunțurile sforăitoare ale politicienilor referitoare la digitalizarea României rămân simple vorbe în vânt. Realitatea din teren, izbitor de crudă, dovedește cu totul altceva. Șocant este că o instituție de forță precum MAI este departe de ce înseamnă digitalizarea. Drept mărturie stau cozile, termenele mari de rezolvare a solicitărilor, tratamentul la care sunt supuși contribuabilii. Asta fără a mai vorbi de nepăsarea și aroganța celor plătiți, totuși, foarte bine, putem spune, din banii noștri. Noroc că acești ”semi-zei” ies devreme la pensie.
Grele mai sunt organele statului
O simplă preschimbare de permis de conducere este mai grea decât admiterea la facultate. Concret, vă supun atenției un banal caz la care sunt nefericitul protagonist.
Sunt posesor de permis de conducere încă de pe vremea lui ”Ceașcă”. Atunci când în București era o singură școală de șoferi, vestita Ilioara, pe care am absolvit-o cu brio. După revoluție, în Germania, în anul 1991 mi-am preschimbat permisul românesc într-unul german. Deși pe atunci România nu se afla în UE, toată procedura de verificare și de emitere a noului permis german a durat vreo 10 zile. Am primit respectivul document pe termen nelimitat. Pe care, luna trecută, am decis să il schimb și sa revin la neaoșul permis.
Zis și făcut! Drept urmare m-am deplasat pe 30 aprilie la Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, din Pipera, după ce mi-am făcut online programare. Evident ca la ora prevăzută mai erau câteva persoane la coadă. Trecem peste acest mic amănunt și apuc sa predau toate actele necesare și plata pentru viitorul permis. Pozele făcute ad-hoc și asta a fost. Mi s-a spus că poate dura o lună, două… Cica nemții răspund greu!
Trebuie spus că România este semnatară încă din 2013 a tratatului EUCARIS (Sistemul European de Informații privind Mașinile și Permisele de Conducere), care asigură schimbul de date între statele membre ale UE. Venim în ajutorul poliției, care poate nu cunoaște încă acest lucru.
Digitalizare?!
Asta în timp ce ”o ardem” cu digitalizarea, spațiu comun UE și repectul pentru cetățean. ”Siguranță și încredere”, spune mândra lozincă a oamenilor legii.
Nedumerit, am întrebat dacă corespondența între instituții se face per pedes, că termenul foarte lung nu se justifică nici în cazul porumbelului călător. Mai ales că ar trebui sa figurez în baza de date și a României, dată fiind motivația de mai sus.
Sincer, funcționarii români nici nu ar trebui să aștepte vreun răspuns din Germania, pot accesa singuri, și ar trebuie să cunoască, baza de date EUCARIS. O fi greu? Pe mașinile de poliție există computere de verificare a bazei de date, sau cel puțin așa se pretinde.
Drăguți însă, polițiștii noștri mi-au permis să circul în răstimpul astă, doar pe șosele patriei. Adică mi-au eliberat o dovadă, valabilă pe 30 de zile.
Cum termenul a trecut, m-am prezentat la prelungirea dovezii. Altă plimbare, alte cozi. Mai mult, ajuns acolo mi s-a spus că prelungirile se fac doar între orele 12 și 13?! Consternat, după ce sunt pus pe drumuri pentru ceva ce se poate rezolva, simplu, online, le-am explicat polițiștilor din spatele biroului că românii, în general, mai și muncesc. Și nu toți la stat, MAI, unde programul în foarte multe cazuri este atât de flexibil încât poți face orice orice dorești în timpul orelor de muncă.
În sfârșit, o doamnă a acceptat să se sacrifice și să îmi dea prelungirea solicitată. Nici nu îi dau numele ca nu cumva șefii ei, cei intransigenți și scrupuloși privind programul, să nu o sancționeze că a făcut o ”ilegalitate”.
Un viitor prea îndepărtat
Știu, este o bagatelă în comparație cu ce pățesc alți români la contactul ”contondent” cu autoritățile statului. La cum se prezintă lucrurile, sa o lăsăm, era sa zic dracului, pe digitalizare dacă nu puteți, căci cozile și timpii de așteptare sunt la fel ca în vremurile, încă netrecute, ale dosarului cu șină. Și am mai cheltuit și o grămadă de bani, cel puțin în scripte, să fim tot acolo.
Parcă funcționarii urcau treptele mai repede cu vraful de hârtii sub braț.
Bine ca nu am permis din Siria, căci probabil ar fi durat zeci de ani intrarea în legalitate. Căci dacă aveam permis de Ucraina, sigur se rezolva pe loc!
