SHOWBIZ

Dimineaţa cu noi. Când începe matinalul difuzat de Kanal D

Dimineaţa cu noi. Când începe matinalul difuzat de Kanal D

Dimineața cu noi este noul matinal pe care-l pregătește televiziunea care la începutul acestui an a făcut cea mai mare achiziție din audiovizualul românesc, după ce l-a transferat pe Dan Negru. Bursucu, Viviana Sposub şi George Tănase, cei trei prezentatori ai show-ului, se pregătesc să cucerească primul tronson al zilei.

Dimineaţa cu noi. Când începe matinalul difuzat de Kanal D

Aceasta a fost cea mai des întâlnită întrebare din momentul în care oficialii postului au anunțat că pregătesc un show care se va bate, cel mai probabil, cu matinalul Antenei 1, Neatza cu Răzvan și Dani. Producătorii au anunțat că emisiunea „Dimineața cu noi” începe pe 7 martie, de la ora 08:00 și se va difuza în fiecare zi de luni până vineri.

„Cei trei matinali, Bursucu, Viviana Sposub şi George Tănase, sunt nerabdători să fie alături de telespectatori în fiecare dimineaţă, cu informaţii relaxate, glume ca între prieteni, sfaturi din partea unor specialişti în diferite domenii de interes, precum nutriţia, sportul, sănătatea. Nu vor lipsi din emisiune recomandările de petrecere a timpului liber, reportajele sau intervenţiile realizate special pentru “Dimineaţa cu noi”, comentarii referitoare la cele mai bizare ştiri ale zilei, muzica bună, invitaţii aleşi pe sprânceană şi multe alte suprize ce aşteaptă să fie dezvăluite.”, se arată în comunicatul oficial transmis de Kanal D.

Cine sunt prezentatorii emisiunii Dimineața cu noi

Matinalul difuzat de Kanal D va fi prezentat de Bursucu, Viviana Sposub și George Tănase, trei personaje care nu sunt străine audiovizualului. Bursucu, Adrian Popescu, este cel care în ultimii ani a făcut o super echipă cu Teo Trandafir și a prezentat emisiunea „Roata Norocului”, difuzată de același post de televiziune.

VĂ RECOMANDĂM ȘI: Cine este George Tănase, colegul lui Bursucu și al Vivianei Sposub, la matinalul de la Kanal D

Viviana Sposub este iubita lui George Burcea și s-a făcut cunoscută după ce a participat în emisiunea „Ferma Vedetelor”, de la Pro TV. Apoi, a intrat în familia Kanal D, unde s-a făcut remarcată în show-ul „Bravo, ai Stil”.

George Tănase este un comediant român pe care publicul l-a îndrăgit imediat după ce i-a urmărit prestația de la „iUmor”.

George Tănase s-a născut în Măcin, județul Tulcea, pe data de 25 aprilie 1993. Tânărul este actor de comedie, stand-up-er și realizator tv. În anul 2014 a participat la primul lui proiect TV, în emisiunea „Tânăr și nedumerit”, difuzată pe ZU TV. În timpul facultății a avut ocazia să joace în câteva piese de teatru puse în scenă la Teatrului Național „Ion Luca Caragiale” din București, iar după prestația din 2016, din emisiunea „iUmor”, Mihai Bendeac i-a propus să intre în echipa „În puii mei”.

Ileana Voicu Ghinea este absolventă a Facultății de Jurnalism, din cadrul Univerității Media. A debutat în presă în anul 2004, în echipa Revistei Apropo, a lucrat și pentru Revista Pro TV Magazin, ... vezi toate articolele