Povestea lui Dimitrie Gusti, savantul care a creat unul dintre cele mai vestite muzee în aer liber din lume

Părintele al sociologiei româneşti, fondator al Muzeului Satului, unul dintre cele mai mari şi vestite muzee etnografice în aer liber din lume, savantul Dimitrie Gusti este unul dintre oamenii care au avut de suferit de pe urma comunismului. Dar care e povestea lui Dimitrie Gusti? 

A fost unul dintre colaboratorii Regelui Carol al II-lea, în perioada de maximă înflorire a culturii române interbelice, iar ataşamentul său faţă de monarhie i-a adus necazuri după instaurarea comunismului.

Povestea lui Dimitrie Gusti. Hărțuit de comuniști pentru că a refuzat să se înscrie în partid 

Bolşevicii au încercat să îl recruteze în partidul lor, însă el a refuzat. Totuşi, Dimitrie Gusti s-a înscris în Asociaţia de Prietenie Româno-Rusă, pentru că era conştient că, după război, România era forţată să convieţuiască alături de ocupanţii ruşi, care cotropiseră Basarabia şi Bucovina de Nord.

A fost invitat în Uniunea Sovietică pentru a ţine conferinţe. Însă refuzul de a se înscrie în Partidul Comunist l-a costat scump.

În 1950, a fost evacuat din casă și nu a avut voie să îşi ia manuscrisele sau cărţile. A doua zi după evacuare, soacra sa a murit de supărare. Dimitrie Gusti s-a stins din viaţă în 1955.

Citea în greacă şi latină

Dimitrie Gusti s-a născut la Iaşi la 13 februarie 1880. A avut o carieră excepţională, fiind apreciat în toată lumea.

Şi-a facut studiile universitare în Germania şi Franţa, în perioada anilor 1900-1909, mai întâi ca student în filosofie morală la Leipzig şi apoi ca student în ştiinţe Juridice la Berlin. Perioada studiilor sale la Berlin (1904-1909) e plină de preocupări propriu-zis sociologice, astfel încât în 1904 îşi trece doctoratul în filosofie.

Gusti a fost fondatorul Şcolii Sociologice de la Bucureşti. Plecând de la sistemul său, a fundamentat metoda monografică, metodă ce presupune abordarea simultană, multidisciplinară a subiectului pe cadre şi manifestări, folosind echipe de specialişti din domeniul ştiinţelor sociale, medici, ingineri, agronomi, învăţători etc.

Sistemul profesorului Gusti nu este atât o expunere de fapte, cât un mod nou, original, de înţelegere a vieţii sociale şi un motiv nou de acţiune socială. Întreaga sa concepţie e centrată pe ideea de voinţă şi pe modalitatea de existenţă a acesteia ca fenomen şi ca proces.

Cercetarea satului românesc

A iniţiat şi îndrumat acţiunea de cercetare monografică a satelor din România (1925 – 1948). A obţinut legiferarea serviciului social în 1939, prin care se instituţionaliza, pentru prima oară în lume, cercetarea sociologică, îmbinată cu acţiunea socială practică şi cu pedagogia socială.

A creat, împreună cu Victor Ion Popa, H. H. Stahl şi G. Focşa, Muzeul Satului din Bucureşti (1936).

„Gusti ştia filosofie ca un doctor ieşit din şcolile filosofice germane, citind pe greci şi latini în original. Ştia economie politică mai mult decât alţii, de specialitate chiar, elev fiind al lui Karl Bucher. Ştia psihologie ca unul care îşi dăduse doctoratul cu Wundt. Oricare ar fi fost problema pusă în discuţie, în domeniul Ştiintelor Sociale, Gusti îţi era superior, mai ales prin memoria sa exceptională, care ţinea proaspătă o erudiţie extraordinară…” , spunea Mircea Vulcănescu.

Reputația internațională

Conform doctorului în istorie Geprgeta Filitti, Gusti îşi leagă numele şi de o lucrare neegalată până astăzi în istoria culturală a ţării, Enciclopedia României , în patru volume, apărută între 1938 şi 1943.

Recunoscut ca autoritate internaţională în materie de sociologie, profesorul încearcă să organizeze, în 1939, al XIV-lea congres internaţional de sociologie la Bucureşti. Tentativa a eşuat din cauza izbucnirii războiului mondial. La fel, n-a putut ocupa catedra de profil de la New York, unde fusese invitat, din cauza stării de război (în 1941).

Notorietatea internaţională, activitatea benefică pentru cercetarea în sine, dar deopotrivă pentru formarea studenţilor (obligaţi la un stagiu la ţară în cadrul echipelor, când pe lângă culegerea de date făceau şi o adevărată şcoală cu ţăranii), crearea unor institute deosebite în spaţiul românesc n-au fost suficiente pentru autorităţile comuniste.

Marea inaugurare a Muzeului Satului

La 17 mai 1936 era inaugurat, pentru public, pe malul lacului Herăstrău, din iniţiativa profesorului Dimitrie Gusti şi a colaboratorilor săi Henry H. Stahl, Victor Ion Popa, Mihai Pop şi Gheorghe Focşa, Muzeul Satului Românesc, unul dintre cele mai mari şi vestite muzee etnografice în aer liber din lume, în care au fost reconstruite monumente de arhitectură populară de mare valoare ştiinţifică şi artistică, potrivit lucrării „Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, 2003).

Deschiderea oficială a Muzeului Satului a avut loc la 10 mai 1936, în prezenţa regelui Carol al II-lea (1930-1940).

În Europa, în anii ’30, existau doar trei muzee în aer liber: Muzeul Skansen din Stockholm (Suedia, 1891), Muzeul Bygdoy din Lillehamer (Norvegia) şi Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Parcul „Hoia”, de la Cluj, fondat în 1929 de către profesorul Romulus Vuia, cu specific regional.

Familii de ţărani au locuit în muzeu

Între 1925-1935, profesorul Dimitrie Gusti, întemeietor al Şcolii Sociologice din Bucureşti, a organizat cu specialişti din diverse domenii (sociologi, etnografi, folclorişti, geografi, statisticieni, medici) şi cu studenţii săi, campanii de cercetări monografice, cu caracter interdisciplinar, într-un număr relativ mare de sate acoperind majoritatea regiunilor ţării.

Beneficiind de sprijinul moral şi material al Fundaţiei Regale „Principele Carol”, între lunile martie şi mai 1936, echipele de specialişti şi studenţi, conduse de profesorii D. Gusti şi H. H. Stahl, au achiziţionat din satele cercetate construcţii ţărăneşti (case, anexe gospodăreşti, biserici, instalaţii tehnice) şi obiecte de interior (mobilier, ceramică, ţesături, unelte etc.), considerate ca reprezentative pentru locurile lor de origine.

La remontarea construcţiilor în muzeu au lucrat, sub supravegherea atentă a specialiştilor, în special a lui Henry H. Stahl şi Victor Ion Popa, meşteri aduşi din satele de provenienţă a monumentelor, potrivit site-ului oficial al muzeului.

Dispunerea lor s-a făcut după un plan elaborat de dramaturgul şi scenograful V. I. Popa. Muzeul Satului Românesc a fost conceput ca un muzeu sociologic cu scopul de a arăta vizitatorilor realitatea, viaţa satului, aşa cum era ea trăită de ţăranul român.

De aceea, periodic, au locuit, în casele din muzeu, familii de ţărani din satele de origine a monumentelor.