Cea mai frumoasă şi mai influentă politic regină a României, Maria, a avut o viaţă sentimentală tumultuoasă, pe care inclusiv Casa Regală de Hohenzollern-Sigmaringen a încercat să o ţină ascunsă. Care erau secretele Reginei Maria?
În timpul Primului Război Mondial, ambasadorul Franţei la Bucureşti, Charles de Saint–Aulaire, a făcut o afirmaţie care avea să rămână în memoria contemporanilor şi să se transmită posterităţii: “Există un singur bărbat la Palat şi acela este regina”.
A fost o modalitate de a-şi arăta respectul deosebit faţă de Regina Maria a României.
A fost extrem de iubită de popor, mereu implicată în treburile ţării, iar biografii au concluzionat ulterior că majoritatea deciziilor politice luate de soţul ei, Regele Ferdinand I al României, erau influenţate de către Regina Maria.
A fost infirmieră pe front în timpul marii conflagraţii mondiale, iar curajul arătat în faţa obuzelor i-a impresionat pe contemporani.
Se spune că România s-a reîntregit în 1918 doar datorită influenţei Reginei Maria în cercurile diplomatice de la Paris, acolo unde s-a reîmpărţit lumea la sfârşitul conflictului.
Originile ei nobiliare au făcut din Casa Regală a României, pe vremea Mariei, una dintre cele mai influente din Europa. Născută Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg şi Gotha, a fost mare prinţesă a Marii Britanii şi Irlandei, fiind nepoata reginei Victoria a Marii Britanii.
Familiile au decis căsătoria cu prinţul moştenitor al tronului României, Ferdinand de Hohenzollern-Sigmaringen, iar pe 29 decembrie 1892 avea să înceapă o căsătorie de 30 de ani care n-a fost fericită nicio clipă.
Tânăra aristocrată engleză, alintată de apropiaţi Missy, a ajuns în România la vârsta de 17 ani şi l-a găsit pe timidul şi bolnăviciosul Ferdinand, cu zece ani mai în vârstă, incapabil s-o înţeleagă şi s-o iubească.
Principalul motiv a fost că Ferdinand a iubit-o până la moarte pe poeta Elena Văcărescu, exilată la Paris pentru a nu sta în calea traseului către tron al prinţului.
Mult prea înflăcărată pentru ce găsise în România, Missy s-a reinventat. Era una dintre cele mai frumoase femei din Europa, de o frumuseţe răpitoare, cu o inimă uriaşă. Dacă, iniţial, Regele Carol I şi Regina Elisabeta au încercat s-o ţină departe de high-life-ul bucureştean, acest lucru s-a dovedit, în cele din urmă, imposibil.
La 15 octombrie 1893, se năştea primul ei fiu, Carol Caraiman, viitorul rege al Romaniei, sub titulatura Carol al II-lea. Au urmat Elisabeta, Maria, Nicolae, Ileana şi Mircea. Din cei şase copii, se ştie sigur că ultimii doi au fost concepuţi împreună cu prinţul Barbu Ştirbey, despre care se spune că a fost marea iubire a reginei.
Dar până la Ştirbei, Regina a avut un şir de iubiri extraconjugale.
Prima a fost vărul ei primar, marele duce Boris Vladimirovici, pe care l-a cunoscut la Moscova la începutul secolului al XX-lea şi împreună cu care se spune că a avut o relaţie de cinci ani.
Maria i-a spus, de altfel, regelui Carol I că îl iubeşte pe Boris şi că doreşte un divorţ de Ferdinand fiindcă era însărcinată, iar copilul era al aristocratului rus. Principesa Maria a născut la Londra.
Cel de-al treilea copil se naşte la Gotha, în casa mamei Mariei, va primi numele de Mărioara şi va fi alintată Mignon. Ferdinand acceptă fetiţa ca pe un copil al său, scrie Eugeniu Buchman, în „Jurnal”. Cu toate acestea, s-a speculat în epocă că tatăl micuţei Mărioara a fost de fapt ofiţerul Zizi Cantacuzino.
La inceputul anului 1897, tânărul ofiţer din regimentul de roşiori Gheorghe (Zizi) Cantacuzino – un bărbat “nu prea înalt, subţire, brunet, amuzant şi elegant”, în vârstă de 27 de ani – incepe sa aibă întâlniri din ce in ce mai dese cu Principesa Maria.
Povestea continuă şi în primăvara anului 1998 când tânărul Zizi Cantacuzino este adus la palat ca profesor de gimnastică pentru prinţul Carol. Idila continua ulterior în Germania, unde Maria pleacă la tratament, apoi la Constanţa, la bordul unui vas ancorat in larg (drept paravan era verisoara lui Zizi Cantacuzino, o adolescentă).
Pe 3 martie 1918, cu puţin timp înainte că cei din Casa Regală să se întoarcă la Bucureşti, regina Maria avea să facă cunoştinţă la Iaşi cu Joseph Boyle (foto sus), colonel, aventurier, om de afaceri, care a făcut senzaţie în epocă reuşind să salveze câţiva zeci de prizonieri români din Rusia.
Iată cum notează regina Maria apariţia lui Boyle la Coţofeneşti, în refugiul izolat de lîngă Bicaz, aproape de munţii Carpati :
“Eram pe punctul de a mă aşeza la masă, cînd auzii un uruit de maşină, o voce gravă, bărbătească acompaniată de o călcătură apăsată pe scările de lemn. Era Boyle! Ce bucurie ! Am sperat in secret că el va veni, dar nu convenisem nimic”.
Vara anului 1918 a fost epoca de aur a iubirii dintre cei doi pe care au trăit-o în vecinătatea lacului Bicaz şi a Iaşiului.
La 15 octombrie 1922, Maria şi Ferdinand au fost încoronaţi la Alba Iulia. După dispariţia canadianului Boyle, regina s-a reîntors către prinţul Barbu Ştirbey, pe care îl cunoscuse încă din 1909. Prinţesa Callimachi povesteşte în memoriile sale despre marea iubire care s-a născut între Regina Maria şi Prinţul Ştirbei, care a durat toată viaţa.
Îi scria scrisori pline de farmec, omagii adresate frumuseţii ei şi bucuria i se citea printre rândurile opace în fraze curtenitoare”.
„Era tot timpul în preajma ei şi se comporta ca un membru al familiei. La Cotroceni sau la Peleş prinţul avea propria lui cameră. Devenind regină, Maria n-a mai ţinut secretă relaţia, aşa că intrările şi ieşirile ei dese, în camera lui Ştirbey, se petreceau în faţa personalului palatului, fără cea mai mică reţinere şi fără protocolul la care trebuia să se supună de obicei prinţul.
Până în 1922, se născuseră deja toţi cei şase copii, iar Ferdinand acceptase că ultimii doi nu sunt ai lui.
Regina Maria a murit la Castelul Pelişor, pe 18 iulie 1938, la vârsta de 63 de ani. În ultima parte a vieţii, fiul ei Carol al II-lea, un aventurier notoriu, îi făcuse viaţa un calvar, reproşându-i idila cu prinţul Barbu Ştirbey, care a încercat să rămână alături de ea până la sfârşitul vieţii. Cei doi au fost despărţiţi, însă, cu forţa, de către Carol al II-lea.