Documentele pentru dosarul de bursă au început să intre în aria de interes a părinților din momentul în care au fost publicate în Monitorul Oficial tipurile de burse, dar și valoarea lor. Bunăoară, aflăm că în anul școlar 2023 – 2024 elevii vor putea beneficia de bursa de excelență, bursă de merit sau bursele sociale.
Toți elevii de clasele VI-VIII și X-XII cu medii peste 9.50 și primii 30% din fiecare clasă, indiferent de medie, primesc burse de merit de 450 de lei pe lună din noiembrie, prevăd noile reguli. În baza de calcul se adaugă mediile generale anuale de anul trecut, iar la clasa a IX-a media de admitere.
Cererile pentru bursele școlare în anul școlar 2023-2024 se depun la secretariatele unităților de învățământ sau sunt adunate de profesorii diriginți conform procedurilor interne ale școlilor până cel târziu 6 octombrie, a declarat pentru Edupedu.ro secretarul de stat Florian Lixandru de la Ministerul Educației.
Ce valoare au bursele?
Bursă de excelenţă olimpică I: între 750 și 3000 lei
Bursă de excelenţă olimpică II: 700 lei
Bursă de merit : 450 lei
Bursă socială: 300 lei
Bursă pentru mame minore : 700 lei
Bursă tehnologică: 300 lei
Valoarea burselor poate fi suplimentată de către consiliile de administraţie a unităţilor de învăţământ în funcţie de sumele alocate de autorităţile administraţiei publice locale sau alte venituri obţinute potrivit legii.
Din punctul de vedere al documentelor există tipuri de burse care necesită cerere, și tipuri de burse care nu necesită cerere. De exemplu:
1. Nu este nevoie de cerere pentru următoarele tipuri de burse:
Burse de merit pentru:
a) 30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu și liceu dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, mai puțin elevii din clasa a V-a și elevii din clasa a IX-a, în ordinea descrescătoare a mediilor generale anuale; în situația în care prin aplicarea procentului de 30% nu sunt cuprinși toți elevii cu medii generale anuale mai mari sau egale cu 9,50, lista va fi extinsă pentru a-i cuprinde și pe aceștia;
b) 30% din elevii fiecărei clase a V-a dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, în ordinea descrescătoare a mediilor calculate ca medie aritmetică, având două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute de elevi pe parcursul primelor două intervale de învățare din anul școlar în curs; în situația în care prin aplicarea procentului de 30% nu sunt cuprinși toți elevii cu medii mai mari sau egale cu 9,50, lista va fi extinsă pentru a-i cuprinde și pe aceștia;
c) 30% din elevii fiecărei clase a IX-a dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere în învățământul liceal sau profesional; în situația în care prin aplicarea procentului de 30% nu sunt cuprinși toți elevii cu medii de admitere mai mari sau egale cu 9,50, lista va fi extinsă pentru a-i cuprinde și pe aceștia; (Art. 7)
Bursele de merit se acordă elevilor pe baza rezultatelor obținute conform prevederilor art. 7 alin. (1) lit. a)—c), la propunerea dirigintelui, nefiind condiționate de depunerea unei cereri în acest sens. Profesorul diriginte va înainta la secretariatul unității de învățământ lista cu elevii propuși pentru bursa de merit pe baza mediei generale, în primele 25 de zile calendaristice de la începerea cursurilor anului școlar, iar pentru elevii de clasa a V-a, în primele 15 zile calendaristice ale lunii ianuarie, potrivit Art. 8. – (1)
Burse sociale
Burse sociale pentru:
elevi proveniți din familii care beneficiază de venit minim de incluziune conform Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările și completările ulterioare, în baza deciziei de stabilire a dreptului la ajutor de incluziune al familiei elevului, potrivit Art. 10 (1)
Acordarea burselor sociale pentru elevii proveniți din familii care beneficiază de venit minim de incluziune se face în urma comunicării la inspectoratele școlare, de către agențiile pentru plăți și inspecție socială județene, respectiv a municipiului București, a listei elevilor care frecventează învățământul cu frecvență, proveniți din familii beneficiare de ajutor de incluziune, în luna anterioară celei de raportare a listei. – Art. 10 (6)
Bursa tehnologică
Bursa tehnologică se acordă elevilor la propunerea dirigintelui, nefiind condiționată de depunerea unei cereri în acest sens. Profesorul diriginte va înainta la secretariatul unității de învățământ lista cu elevii propuși pentru bursa tehnologică, în primele 25 de zile calendaristice de la începerea cursurilor anului școlar. – Art. 14
2. Sunt necesare cereri pentru următoarele tipuri de burse:
VĂ RECOMANDĂM ȘI: Ce valoare au bursele școlare în anul 2023 – 2024. S-a publicat în Monitorul Oficial
Bursele de excelență olimpică I și II
Bursele de excelență olimpică I și II care au la bază rezultatele obținute conform prevederilor alin. (1) lit. a) și b), atestate prin copii de pe diplomele obținute, certificate pentru conformitate cu originalul la nivelul unității de învățământ, se acordă elevilor pe baza unei cereri depuse de părinte/ reprezentantul legal/elevul major în primele 25 de zile calendaristice de la începerea cursurilor anului școlar sau în termen de 15 zile calendaristice de la data obținerii premiului pentru elevii din anii terminali, potrivit Art. 6 (4)
Burse de merit acordate:
d) elevilor care au obținut premiile I, II sau III la etapele județene ale olimpiadelor școlare recunoscute de Ministerul Educației, conform calendarelor competiționale aprobate prin ordin de ministru, precum și elevilor care fac parte din loturile restrânse de pregătire pentru participarea la olimpiadele internaționale;
e) elevilor care au obținut premiul I la etapele naționale ale concursurilor școlare și extrașcolare recunoscute și finanțate de Ministerul Educației, conform calendarelor competiționale aprobate prin ordin de ministru;
f) elevilor care au obținut premiul I la etapele naționale ale concursurilor școlare și extrașcolare recunoscute de Ministerul Educației, fără finanțare, conform calendarelor competiționale aprobate prin ordin de ministru;
g) elevilor care au obținut medalii de aur la campionatele naționale organizate de federațiile sportive naționale în sporturi olimpice. – (Art. 7)
Bursele de merit care au la bază rezultatele obținute conform prevederilor art. 7 alin. (1) lit. d)—g), atestate prin documente școlare, respectiv prin copii de pe diplomele obținute la competiții, certificate pentru conformitate cu originalul la nivelul unității de învățământ, se acordă elevilor pe baza unei cereri depuse de părinte/reprezentantul legal/elevul major în primele 25 de zile calendaristice de la începerea cursurilor anului școlar sau în termen de 15 zile calendaristice de la data obținerii premiului pentru elevii din anii terminali, potrivit Art. 8 (2)
Burse sociale
Burse sociale pentru:
a) elevi proveniți din familii care realizează un venit mediu net lunar pe membru de familie, supus impozitului pe venit, pe ultimele 12 luni anterioare cererii, mai mic de 50% din salariul minim net pe economie; se va lua în calcul salariul minim net pe economie în vigoare la data depunerii cererii;
b) elevi minori, respectiv elevi în risc de excluziune socială, neangajați pe piața muncii și înscriși în formele de învățământ cu frecvență redusă sau în programele educaționale de tip „A doua șansă”, a căror familie realizează un venit mediu net lunar pe membru de familie, supus impozitului pe venit, pe ultimele 12 luni anterioare cererii, mai mic de 50% din salariul minim net pe economie; se va lua în calcul salariul minim net pe economie în vigoare la data depunerii cererii;
c) elevi cu unul sau ambii părinți decedați și elevi asupra cărora a fost instituită o măsură de protecție specială, respectiv plasamentul/plasamentul de urgență, fără a se lua în considerare nivelul venitului mediu pe membru de familie;
d) elevi care provin din familii monoparentale, fără a se lua în considerare nivelul venitului mediu pe membru de familie;
e) elevi care au deficiențe/afectări funcționale produse de boli, tulburări sau afecțiuni ale structurilor și funcțiilor organismului, încadrate conform criteriilor din anexa nr. 1 la Ordinul ministrului sănătății și al ministrului muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice nr. 1.306/1.883/2016 pentru aprobarea criteriilor biopsihosociale de încadrare a copiilor cu dizabilități în grad de handicap și a modalităților de aplicare a acestora, cu modificările și completările ulterioare, și structurate tipologic conform aceluiași ordin, fără a se lua în considerare nivelul venitului mediu pe membru de familie, potrivit Art. 10 (1)
Pentru obținerea bursei sociale, elevii majori sau părinții/tutorii legal instituiți/reprezentanții legali ai elevilor minori depun la Comisia de management al burselor din unitatea de învățământ o cerere însoțită de acte care dovedesc dreptul de acordare a bursei sociale, în primele 25 de zile calendaristice de la începerea cursurilor anului școlar.- Art. 10 (2)
Bursa pentru mamele minore
În vederea acordării bursei pentru mamele minore, părinții/reprezentanții legali depun la unitatea de învățământ următoarele documente:
a) cerere a părintelui/reprezentantului legal;
b) certificat de naștere pentru copilul/copiii aflat/aflați în întreținerea mamei minore. – Art. 15 (5)