Strâmtoarea Ormuz a fost închisă de marina Statelor Unite, începând cu ora 17:00 (ora României). Președintele Donald Trump amenință din nou Iranul că nu poate fi lăsat să șantajeze și să ”jupuiască lumea”.
Supărarea liderului de la Casa Albă pleacă de la eșecul negocierilor cu Iranul, la Islamabad. Teheranul nu poate controla ce nave trec prin Strâmtoarea Ormuz, amintește Trump, declarând că fie orice navă ar trebui să aibă trecere sigură, fie niciuna nu ar avea.
Președintele american Donald Trump a declarat că a instituit blocada navală asupra strâmtorii Ormuz pentru a forța Iranul să revină la masa negocierilor.
„Reporter: Domnule președinte, în ceea ce privește blocada navală, care este scopul final? Este pentru a forța Iranul să se întoarcă la masa negocierilor, este pentru a deschide strâmtoarea pentru ca prețurile gazului să scadă?
Donald Trump, președintele SUA: Toate. Ambele motive și poate mai mult. Nu putem lăsa o țară să șantajeze sau să jupuiască lumea. Pentru că asta fac ei. Șantajează lumea. Nu putem lăsa să se întâmple asta. Și știți ce este uimitor? Noi nu folosim strâmtoarea. Avem propriul petrol, gaz, mult mai mult decât avem nevoie.
Avem mai mult petrol și gaze decât Arabia Saudită și Rusia. Până anul viitor, am dubla producția.
Noi nu avem nevoie de ea (de strâmtoarea Ormuz), dar lumea are nevoie de ea. Numeroase nave se îndreaptă spre țara noastră pentru a se încărca cu cel mai bun și minunat petrol.”
Președintele american a afirmat că Iranul vrea să încheie un acord, însă nu se va ajunge la o înțelegere care să permită Teheranului să dețină o armă nucleară.
Liderul de la Casa Albă a explicat că discuțiile s-au blocat în ceea ce privește dosarul nuclear, motiv pentru care a fost instituită o blocată asupra navelor care tranzitează Strâmtoarea Ormuz.
Trump a mai spus că Iranul „ar dori să ajungă la o înțelegere”, după ce a contactat oficialii americani luni dimineață.
„Iranul nu va avea o armă nucleară. Nu putem permite unei țări să șantajeze sau să stoarcă lumea de bani”.