Dorian Popa nu va putea uita vreodată vizita pe care a făcut-o în Grecia, în iarna anului 2021.
Vedeta TV a tras speriatura vieții lui și despre asta a vorbit cu urmăritorii lui de pe conturile de social media pe care îi ține tot timpul la curent cu isprăvile lui. De data aceasta, vloggerul a pățit-o rău de tot și nu a fost singur.

Artistul, care este însoțit de PR-ul lui în timpul vizitei în Grecia, a fost oprit în trafic și aproape încătușat de polițiștii eleni.
„În viața vieților mele nu am trăit un moment atât de panică pentru că, sincer să vă spun, am încercat să mă feresc de lucrurile care îți fac rău în viață, tocmai ca să nu fie nevoie să trec prin așa ceva. În spatele meu vedeam numai roșu și albastru, am tras pe dreapta, nu înțelegeam ce se întâmplă. Îmi fac semn, cobor din mașină și mă chemau către mașina lor, m-am dus spre ei cu mâinile sus. Efectiv nu mai puteam, tremuram. Mă duc către ei și mi-au zis să mă pun cu fața la mașină, atunci am zis că îmi pun cătușele, mi-au luat mâinile, unul a început să mă percheziționeze. Mi-a scos portofelul, s-au uitat la portofel”, a spus Dorian Popa.
Dorian Popa a povestit că i-a înghețat sângele în vene, la propriu, când a văzut că polițiști din Grecia erau înarmați cu mitraliere.
VĂ RECOMANDĂM ȘI: Promisiunea pe care au făcut-o Adela Popescu și Radu Vâlcan pentru binele celor 3 copii
„Aveau mitraliere, m-au pus să scot actele, eram fericit că am ajuns la ele. Le-am arătat testul PCR, le-am arătat că sunt youtuber”, a adăugat Dorian Popa.
Deși nu făcuse nimic ilegal, după cum mărturisește vedeta, polițiștii păreau gata în orice moment să-l aresteze. Ce l-a salvat a fost chiar meseria lui. Ca să-i convingă că este un cunoscut vlogger în România, Popa le-a arătat oamenilor legii conturile lui de socializare, dar și canalul de youtube.

„Într-un final, după toată relaxarea, după ce le-am spus că este cel mai panică moment din viața vieților mele, au zis: „Hai să facem și noi o poză.” Și zic: „Dar nu pot să dau și eu drumul la vlog, să filmez și eu?”. Zic: „Nu, nu, nu, că poți să pui poza asta, dar ai și tu grijă cum o pui.” Tocmai de aceea fețele lor sunt blurate. Și uite așa s-a relaxat toată povestea (…) Singurul lucru care m-a ținut normal și cred că fără să îmi sară inima din piept a fost faptul că știam că n-am greșit nimic. Nu vreți să știți prin ce am trecut. Este cel mai panică moment din viața mea”, a povestit Dorian Popa pe canalul său de Youtube.
Click to display the embedded YouTube video
![]()