După ”lista rușinii”, ANAF va anunța și ”lista de onoare”, Ministerul Finanțelor a publicat un proiect de ordonanță prin care se modifică și se completează legea privind codul de procedură fiscală.
Printre modificări se numără publicarea listei contribuabililor fără datorii. În acest fel, mediul de afaceri și-ar putea identifica „parteneri de încredere”.
Potrivit proiectului, se propune introducerea unui nou articol, articolul 162 privind publicarea listelor contribuabililor care nu au obligații restante, în sensul aducerii la cunoștinței opiniei publice a contribuabililor care și-au declarat și achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și care nu figurează în evidențele fiscale cu obligații restante.
„În acest mod, în relațiile contractuale derulate de către mediul de afaceri, contribuabilii care nu au obligații restante pot fi considerați parteneri de încredere”, potrivit documentului.
Proiectul mai prevede și excluderea de la acordarea eșalonarii la plată a taxelor vamale, accizelor și taxei pe valoarea adăugată.
Astfel, după ce va fi adoptată și publicată în Monitorul oficial, pe lângă ajutoarele de stat de recuperat și fondurile europene, nu vor mai intra sub incidența eșalonării la plată taxele vamale, accizele și taxa pe valoarea adăugată pentru care competența de administrare revine Autorității Vamale Române, cu excepția inspecției fiscale și a executării silite.
„Autoritatea Vamală Română elaborează reglementările vamale care sunt în competenţa României în calitatea sa de stat membru al Uniunii Europene, asigură administrarea impozitelor, taxelor şi altor venituri bugetare date prin lege în competenţa sa, aplică politica şi legislaţia vamală, respectiv fiscală, în domeniul supravegherii produselor accizabile, exercită atribuţiile de autoritate vamală şi controlul operativ şi inopinat privind prevenirea, descoperirea şi combaterea oricăror acte şi fapte care au ca efect frauda vamală şi fiscală, precum şi a altor fapte date prin lege în competenţa sa”, potrivit documentului.