După logodna anunțată de INNA pare că li s-a deschis apetitul îndrăgostiților din România să-și anunțe amoruri trecute la etape mai serioase, parcă mai aproape de nunta mult visată. După ce Răzvan Simion a cerut-o pe Daliana și ea a acceptat, a venit rândul unei cunoscute vedete Kanal D să facă pasul cel mare. Și mai surprinzător este numele domnului care a reușit să o convingă pe Ilinca Obădescu, căci despre ea este vorba, să primească inelul. Vedeta Kanal D se iubește cu Mihai Gruia, fostul membru al trupei Akcent.
Cei doi au petrecut Revelionul împreună la Paris, acolo unde a venit și cererea în căsătorie, dar și acceptul îndrăgostitei vedete Kanal D.
Ilinca Obăescu nu a vorbit foarte multe despre iubirea pe care o trăiește cu artistul, însă atunci când a fost întrebată de către jurnaliștii de la wowbiz.ro cum simte acest amor, nu s-a sfiit să recunoască faptul că este unic.
„Este frumos să descoperi că e posibil ca doi oameni să se întâlnească exact când fiecare este pregătit să-l primească pe celălalt în viața lui. Mihai a venit în momentul potrivit. Amândoi știm ce vrem și suntem recunoscători pentru ceea ce trăim”, a spus Ilinca, pentru sursa citată.
Același vibe plin de iubire înălțătoare îl transmite și domnul din relație, domn care recunoaște că și-ar dori să îmbrătrânească alături de vedeta Kanal D.
„Ilinca este omul cel mai bun pe care îl cunosc. Râdem mult împreună, ne completăm reciproc, este minunată! A apărut într-un moment al vieții mele în care știu cum îmi doresc să arate viitorul meu. Consider că ea este omul lângă care vreau să îmbătrânesc”, a declarat și acesta, pentru sursa citată.
Mihai de la Akcent, așa cum este cunoscut în lumea mondenă, a fost căsătorit cu Laura, femeia cu care are doi copii. În 2018 au decis să pună punct unei căsnicii de peste 10 ani și o relație de 14 ani. Cei doi au rămas prieteni de dragul fetițelor.