Elena Udrea își caută dreptatea după gratii, în timp ce Dorin Cocoș, fostul PARTENER, „se prăjește” la soare.
Încurcate sunt căile Domnului și absolut surprinzătoare sunt deciziile Lui. Sigur, am încercat mai sus să construim o paralelă între viețile pe care le duc, astăzi, două dintre cele mai prezente, la un moment dat, figuri în peisajul politico-public.
Ea, doamna Elena Udrea, a ocupat ani întregi funcții importante, a fost mâna dreaptă a fostului Președinte Traian Băsescu, a fost poreclită „Blonda de la Drept”, a candidat la funcția de Președinte al României, a cucerit și, în egală măsură, a pierdut, s-a judecat, a fost condamnată la închisoare, a fugit, dar a fost prinsă, iar astăzi își caută, cu disperare, dreptatea din spatele gratiilor.
El, afaceristul Dorin Cocoș, i-a fost partener de viață timp de 10 ani de zile și de… parcurs politic, susținut-o din umbră și ajutat-o, pe ici pe colo, spuneau la un moment dat procurori, să intreprindă acțiuni ușor la limita sau sub limita legii. După multiple procese, condamnări, chiar încarcerări, Dorin Cocoș este liber și ferice, iar atunci când ai o viață îndestulătoare și liberă, nu ai altceva de făcut decât să te bucuri de „bunătățile” pe care ți le-a pus viața la picioare.
Într-o astfel de ipostază… îmbucurătoare l-au descoperit paparazzi mediaflux.ro pe Dorin Cocoș, în această vară care a fost ofertantă pentru cei care își permit să o trăiască din plin.
Sigur, atunci când ai o soție model, de vârsta propriului moștenitor, n-ai cum să nu „sari la cap” cu excursii și timp liber de calitate, mai ales că, se ne amintim ce povesteau jurnaliștii cancan.ro în urmă cu niște ani, atunci când superba soție îl vizita cu regularitate la închisoare pe afacerist. Când nu putea să-i vadă ochii, domnița se asigura să-i alimenteze cardul cu suma fixă pe care avea voie să o primească și să o folosească apoi la magazinul penitenciarului.
VĂ RECOMANDĂM ȘI: VIDEO PAPARAZZI | Dorin Cocoș nu mai ține pasul. Mult mai tânăra sa iubită e cam plictisită și merge pe stradă lăsând impresia că este cam plictisită
Și, ca să ne întoarcem la ipostază, îl descoperim pe experimentatul Dorin Cocoș, în vârstă de 61 de ani, și pe a lui jumătate, și de vârstă și de viață, cum caută raza soarelui pe litoralul românesc. Ea cu pătrățele de fost model, el cu burtă de român cu stare, ea cu ochelarii de soare, el cu ochii în telefonul mobil sau pe carnețelul în care-și nota diverse, cu pixul, ca pe vremea lui.
La un moment dat, statutul de tătic matur de băiețel de 4 ani l-a împins pe fostul soț al Elenei Udrea să se „aventureze în apele mării din dorința de a-și distra băiatul și de a-i permite relaxare soției pentru că, nu-i așa, acesta este comportamentul față de femeia iubită care validează cu adevărat un bărbat.
Într-o realitate paralelă, de altfel, se desfășoară o altă poveste în care „există” o altă doamnă care, la un moment dat, a fost „femeia iubită” de Dorin Cocoș. Elena Udrea din închisoare își caută cu disperare dreptul la libertate și la a-și vedea copilul care mai are puțin și împlinește 4 ani.
„Stau de cinci luni departe de copilul meu pentru ca sunt ilegal in pușcărie, deoarece niște judecători au decis abuziv, pe de o parte, sa nu aplice in dosarul meu o decizie a CCR pe care au aplicat-o la toate celelalte cazuri: Șova, Pop, Niță, Bica, Vâlcov etc și sa țină cont de o decizie CJUE pe care, pe de alta parte, au aplicat-o greșit. Ca urmare, tot timpul pe care legea mi-l permite îl aloc întâlnirilor cu fetița mea, toate vizitele și toate minutele de convorbiri telefonice zilnice le păstrez pentru ea. A învățat că vorbitul nostru la telefon este limitat, așa că îmi spune mereu sa mai păstrez câteva minute să o mai pot suna și înainte de culcare.”, scria Udrea zilele acestea pe Facebook.