Elevii din Bucureşti se întorc luni la cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, informează Agerpres. Când e următoarea vacanță?
Structura anului școlar 2022- 2023 a fost stabilită prin Ordinul 3.505 din 31 martie 2022, emis de Ministerul Educației și publicat în Monitorul oficial pe 4 aprilie 2022.
O modificare importantă este că anul acesta școlar va avea și o vacanță „mobilă”, așa cum a fost denumită de Ministerul Educației. Însă aceasta este fixată de inspectoratele școlare. Acest lucru face ca fiecare județ să aibă o structură ușor diferită a anului școlar, mai precis modulele 3 și 4 sunt diferite ca durată.
Ultima zi de cursuri va fi 16 iunie, potrivit calendarului pentru anul școlar 2022-2023.
Pentru elevii din clasa a VIII-a, anul școlar 2022-2023 se termină mai devreme, adică pe data de 9 iunie 2023. Pentru elevii de liceu din anii terminali, anul școlar se termină mai devreme, având în vedere că aceștia vor susține examenele de Bacalaureat. Pentru ei, anul școlar 2022-2023 se va încheia pe data de 2 iunie 2023.
Potrivit noului calendar, următoarea vacanţă este programată în perioada 7 aprilie – 18 aprilie.
Programele „Şcoala altfel” şi „Săptămâna verde” se vor desfăşura în perioada 27 februarie – 16 iunie, în intervale de câte cinci zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unităţii de învăţământ. Derularea celor două programe nu se planifică în acelaşi interval de cursuri.