Dan Diaconescu pune țara la cale. Fostul patron al OTV nu se dezminte. Inspirând aerul libertății, Dan Diaconescu își face planuri de viitor. Mai ales că îi expiră, în curând, și interdiacția de a apărea pe sticlă, iar dosarul în care este acuzat de ”relații nepotrivite” cu surorile minore se destramă de la o zi la alta.
Paparazzi Mediaflux l-au surprins pe Dan Diaconescu, profitând de vremea încă plăcută de afară, pe terasa Restaurantului Osho de pe Bulevardul Primăverii. Deloc îngândurat, savorând un trabuc, cu cafeaua aferentă, DD discuta de zor cu două cunoștiințe. Fără clasicul costum, într-o ținuta casual și neastâmpărat cum îl știm, iar problemele cu legea sunt tot mai îndepărtate, aproape sigur discuția s-a concentrat pe ceva afaceri. Mai ales că unul dintre comeseni avea în dotare o adevărată mapă cu hârtii.

Au pus țara la cale și s-au despărțit. Unul dintre cei trei a plecat imediat ce s-au ridicat de la masă. Împreună cu celălalt dintre amicii săi a plecat într-o mică plimbare pe Bulevardul Primăverii. Să îți stea inima și nimic altceva, când cei doi s-au oprit pentru scurt timp chiar în fața sediului Nordis. Societate aflată în ultimele zile în fața unui mega-scandal care a cuprins inclusiv clasa politică, privind șmecherii imobiliare de bani foarte mulți. Dar, nu! Dan Diaconescu nu este omul care să cadă în plasa unor specialiști în alba-neagra cu locuințe.
Și nepăcălit, DD s-a îndreptat voios spre casă, situată nu departe de locul întâlnirii.

Fost patron al OTV a declarat cu puțin timp în urmă că va propune o relansare spectaculoasă a postului său de televiziune. Astfel, într-un live recent pe TikTok, el a dezvăluit ambițiile sale de a lansa OTV „în toate limbile pământului”, o idee pe care o consideră o „bombă cu ceas”.
Diaconescu a subliniat importanța unei abordări inovatoare, comparând planurile sale cu modelul CNN, care dispune de 1.300 de corespondenți. Această viziune globală este menită să transforme OTV într-o platformă de știri dinamică, alimentată de contribuțiile utilizatorilor din întreaga lume. Și acum chiar pare realizabil visul său.
Doar nu l-au înfundat nici surorile care jurau ca au fost agresate de cunoscutul om de televiziune. Mai mult, acestea și-au schimbat radical declarațiile în dosar, afirmând că au fost obligate și chiar bătute pentru a minți în cazul moderatorului TV.
Cele două surori din Constanța au aruncat și bomba. Un polițist le-ar fi obligat să facă aceste mărturii, la adresa lui DD, dacă nu vor să aibă probleme cu legea într-un alt dosar penal în care sunt vizate.
Polițistul ar fi insistat ca cele două surori să se dea drept prostituate, și ar fi spus în repetate rânduri că vrea să îl vadă pe omul de televiziune în spatele gratiilor. Nu în ultimul rând, un alt martor a fost influențat să dea declarații care sa îl încriminez pe caracalean.
Stați aproape că nici nu știți ce pierdeți!