Tatăl lui Vad Pascu, șoferul drogat din 2 Mai, sfidează legea fără nicio tresărire. În paralel, împreună cu avocații, apelează la toate tertipurile pentru a-i ușura pedeasa fiului său care a ucis doi tineri.
Recent, a fost făcut public acordul încheiat de Vlad Pascu cu procurorii, prin care şoferul drogat îşi recunoaşte vina pentru uciderea Robertei şi a lui Sebastian, în tragedia de la 2 Mai.
Practic, Vlad Pascu ar putea să obțină o pedeapsă destul de mică, lucru care îi revoltă, evident, pe părinții celor doi tineri uciși în accidentul de la 2 Mai.
Click to display the embedded YouTube video
Tot tatăl lui Pascu este cel care a intermediat un interviu pe 9 aprilie. Concret, o convorbire telefonică cu protestatarul Marian „Ceaușescu” . În discuție, Vlad Pascu a susținut, printre altele, că „am o grămadă de remușcări”, și „aș porni pe o altă cale cu totul și mi-aș face o altă viață”.
De asemenea, Mihai Pascu este cel care a declarat public și fără scrupule că inclusiv victimele accidentului de la 2 Mai se aflau sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise.
„Copiii aceia nu se întorceau de la teatru! Ştiţi foarte bine! Se întorceau din Vama Veche ca şi fiul meu! Dacă ei se întorceau la 4 dimineaţa, era normal să aibă alcoolemie, ori alte lucruri! Lăsaţi oamenii ăia în pace că i-aţi distrus cu sănătatea şi îi asmuţiţi împotriva mea şi au ajuns săracii să ameninţe public! Eu de copiii aia nu vreau să vorbesc. Este un lucru tabu pentru mine. Dumnezeu să-i ierte! Am încercat de fiecare dată să fac ce trebuia făcut!” , declara Mihai Pascu.
Zilele trecute, paparazii MediaFlux l-au surprins pe același Mihai Pascu în București, în cartierul Dorobanți. Tatăl șoferului drogat, care s-a afișat permanent drept un părinte responsabil, a fost fotografiat cum mergea cu motoclicleta pe banda dedicată mijloacelor de transport în comun, zona în care alt tip de vehicule nu au voie.
Pascu senior nu are nici măcar scuza că se grăbea, pentru că s-a oprit la un restaurant din Dorobanți, unde și-a comandat mâncare la pachet și a așteptat ceva vreme până ce aceasta i-a fost pregatită.
De altfel, și la plecare, Mihai Pascu a decis să folosească tot banda specială pentru autobuze, că tot era liberă. Nu cumva să stea, regulamentar, laolaltă cu celelalte mașini sau mijloace de transport.
Pe o rețea socială au circulat mult timp imagini video terifiante, care îl surprind pe tatăl lui Vlad Pascu în postura unui vitezoman înrăit.
Înregistrarea șocantă îl arată pe tatăl lui Vlad Pascu în timp ce conduce periculos pe o șosea locală. Imaginile au devenit virale pe rețelele sociale, stârnind critici și discuții în mediul public.
Filmul surprinde momentul în care Mihai Pascu, tatăl șoferului responsabil de tragedie, se află la volanul unui bolid și merge cu viteză extrem de mare, ignorând limitele legale de viteză.
Pasagerul din dreapta își exprimă panicat îngrijorarea pe măsură ce mașina accelerează necontrolat pe străzile unei localități.
Vlad Pascu este tânărul care, în luna august a anului 2023 s-a urcat drogat la volan și a lovit cu mașina un grup de opt persoane, două dintre ele pierzându-și viața pe loc în urma impactului puternic. Imediat după ce a comis tragedia, băiatul în vârstă de 20 de ani a fugit de la fața locului, fiind prins de polițiști câteva zeci de minute mai târziu, în Vama Veche.
De atunci, Vlad Pascu se află în arest preventiv și așteaptă să își primească sentința.
În tot acest timp, părinții lui – Mihai și Miruna Pascu – încearcă să își scoată fiul din spatele gratiilor și să îl aducă din nou acasă. Mai mult decât atât, ori de câte ori au ocazia, aceștia fac declarații complet neașteptate în fața magistraților sau a jurnaliștilor.