PAPARAZZI

EXCLUSIV PAPARAZZI. Ce a făcut premierul Lituaniei după întâlnirea cu Iohannis. Și-a luat delegația și a mers direct în cartierul Primăverii

Într-o zi în care mulți dintre liderii europeni sunt în București, paparazzi MediaFlux au aflat exact ce a făcut premierul Lituaniei după întâlnirea cu Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis a primit-o miercuri, la Palatul Cotroceni, pe Ingrida Šimonytė, prim-ministrul Lituaniei, cu care a discutat despre securitatea regională şi sprijinul continuu pentru Ucraina, ca parteneri UE şi aliaţi NATO.

”România şi Lituania au relaţii bilaterale foarte strânse şi aştept cu nerăbdare Summitul Iniţiativei celor Trei Mări de la Vilnius, în aprilie”, a transmis șeful statului în mesaj.

Ce a făcut premierul Lituaniei după întâlnirea cu Iohannis. A ales mâncarea italienească !

La scurt timp după vizita de la Cotroceni, paparazzi MediaFlux au surprins întreaga delegație lituaniană în pauză de prânz.

Oficialii, în frunte cu Ingrida Šimonytė, au ales să ia masa în București și au mers la Fior de Latte în Primăverii, un restaurant cunoscut drept unul dintre cele mai bune din București, dar cu mâncare… italienească.

Așadar, două mașini oficiale i-au adus pe lituanieni la masă, iar fotografiile ilustează exact momentul când politicienii din Lituania coboară relaxați din autoturisme pentru a intra în restaurant. Supravegheați, desigur, discret de SPP.

Acuzată că l-a copiat pe Putin

Premierul lituanian, Ingrida Šimonytė, a fost în centrul unui scandal din cauza alegerii – neinspirate, spun unii, a sloganului de campanie pentru alegerile prezidențiale din Lituania.

Mesajul ”Un președinte puternic, o țară puternică” a fost folosit de Vladimir Putin în campania sa din 2018.

Šimonytė a negat că a furat mesajul lui Putin, susținând că „reacționez foarte calm la această critică” și le-a amintit reporterilor că „nu sloganurile câștigă alegerile, ci candidații”.

Totuși, șeful ei de campanie, Mindaugas Lingė, a fost mai deschis, admitând că alegerea sloganului a fost „imprudentă” și „probabil nu adecvată”. El a promis că îl va schimba, atribuind eroarea „simplei indiscreții umane”.

Alegerile prezidențiale din Lituania sunt programate pentru 12 mai. Sondajele recente îl au pe șeful statului în exercițiu, Gitanas Nausėda, în frunte, iar pe Šimonytė pe locul trei, potrivit Politico.

 

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele