LIFESTYLE

Fără rețele sociale pentru copiii sub 16 ani. Cum va fi posibil

Fără rețele sociale pentru copiii sub 16 ani. Cum va fi posibil
Sursă foto: Pexels

Fără rețele sociale pentru copiii sub 16 ani în lipsa acordului părinților. Asta își propune un proiect de lege care vrea să găsească astfel o soluție la problema supraexpunerii conținutului neadecvat minorilor.

Fără rețele sociale dacă nu au acordul părinților

Astfel, senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc a pregătit un proiect de lege prin care copiii cu vârsta sub 16 ani nu vor mai avea acces la rețelele sociale fără acordul părinților.

„Concret, propunerea pe care o lansăm şi astăzi în dezbatere publică constă în promovarea unei legi care vorbeşte despre control parental pentru accesul copiilor noştri până la vârsta de 16 ani, pe reţelele de social media. Ne interesează viitorul copiilor noştri, ne interesează să avem o generaţie sănătoasă, echilibrată din punct de vedere fizic şi emoţional, iar prin acest proiect de lege, credem noi că dăm suficiente instrumente părinţilor să poată să îi protejeze pe copii”, a arătat Pauliuc, conform Digi24.

Senatoarea PNL a exemplificat și pericolele care pândesc în mediul online.

„Din păcate, mediul online este un sat fără câini. Copiii noştri, indiferent de vârstă, sunt la un pas distanţă de mesaje care le pun de multe ori şi viaţa în pericol. Sunt mesaje care vorbesc despre bulling, mesaje trimise de prădători sexuali”, a mai afirmat Pauliuc.

Ea a subliniat că îşi propune ca prin acest proiect de lege să facă un spaţiu mai sigur atunci când vorbim de prezenţa copiilor noştri în mediul online.

Nebunia rețelelor sociale în rândul copiilor

Cel mai recent studiu ”Salvați Copiii” vine cu date îngrijorătoare: copiii petrec foarte mult timp pe rețelele sociale și ajung să interacționeze cu necunoscuți. Totul se întâmplă fără știrea părinților. În multe cazuri, se ajunge la cereri de materiale pornografice, poze cu tente sexuale, șantaj și cyberbullying, conform Adevarul.

Rețeaua Facebook nici nu apare în studiul realizat, deoarece generația de 12 – 18 ani aproape că nu o mai utilizează. De teama părinților, prezenți în majoritate pe Facebook, și care le pot vedea postările și interacțiunile, copiii au migrat pe TikTok sau Instagram, unde acțiunilor lor nu pot fi văzute și analizate la același nivel.

Cele mai uzuale platforme de socializare pe care le folosesc copiii sunt Instagram, TikTok, WhatsApp, YouTube, Discord, SnapChat și Bereal. Potrivit rezultatelor cercetării, vârsta medie la care copiii ajung să stea pe rețelele sociale este de 10 ani, dar sunt și cazuri în care tinerii au răspuns că le-au descoperit de la opt ani.

Cele mai expuse pe rețelele sociale sunt fetele. Peste 80% dintre cei care au participat la sondaj au precizat că au transmis informații private în aplicațiile de mesagerie.

Bullyingul la adresa altor copii, excluderea din grupuri online, violența verbală și hărțuirea lor de către egali sunt principalele tipuri de incidente online reclamate de copii. Aproape 30% dintre cei care au completat chestionarul au mărturisit că au primit pe internet imagini sau video în care apar scene care au un conținut sexual.

În plus, 15% au declarat că au primit solicitări din partea unor persoane pe internet pentru a trimite materiale care au conținut sexual. 41% dintre cei care spun ca li s-au solicitat astfel de imagini afirmă că cel care a facut acest lucru era un adult.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele