Fermierii anunță că mielul de Paşte va fi mai scump. Sezonul fătărilor la oi a debutat recent, însă fermele din întreaga țară se confruntă cu deficit acut de forță de muncă, potrivit fermierilor.
Gheorghe Ursul, un crescător de oi din Carașova, a declarat că, din acest motiv, a ajuns ca doar el și mama sa se ocupe de cele 160-170 de capete din fermă.
”Cresc ovine de peste 25 de ani. Fătările au început cam de pe la sfârșitul lui ianuarie, în alți ani mai devreme, acum au întârziat cam două- trei săptămâni. Este un an bun, un an bogat față de anii precedenți.
În fermă am aproximativ 160-170 de capete cu tot cu cele fătătoare şi anul acesta e binișor, așteptăm în jur de o sută patruzeci de miei, pe acolo dacă e totul bine, dacă nu apar alte probleme.” a explicat acesta, citat de G4Media.
Beneficiez de subvenții, ce să zic, sunt îndestulătoare în sensul că eu nu am subvențiile alea mari cu origine. Eu mă încadrez la cele mici, minimum cincizeci de capete. Toate mioarele sunt crotaliate, sunt cu totul în regulă, cu acte, altfel nici nu aş putea să vând ceva sau să fac schimburi intracomunitare cu alţi fermieri. În gospodărie cresc autohtona țurcană, dar am și ceva rațcă. Le cresc din plăcere. Am și vreo două-trei vaci, dar şi păsări, porci.
Cu forţa de muncă e mai greu, nu se găsesc deloc, nu vrea nimeni să vină să ne ajute. Majoritatea timpului sunt eu, 90% printre ele la care mă mai ajută şi mama mea, deci doar familia cum poate, dar aceasta este problema peste tot nu e doar la mine.”, spune fermierul.
Fermierul spune că prețurile la carnea de miel vor fi mai mari în 2024, față de 2023.
”Cu oaia de-obicei e mai greu iarna, cel puțin anul acesta a fost o iarnă ușoară nu a plouat, nu au fost zăpezi mari, am putut ieși cu ele la pășunat şi în decembrie, dar şi în ianuarie, nu a fost problemă să iasă la plimbare. Bineînțeles le mai dăm și de mâncare concentrate, porumb, fân. Mieii încă nu iasă afară, rămân în staul până pornesc, două-trei săptămâni, o lună, cât le trebuie.
Anul acesta, carnea de miel, aproximez să fie undeva între 20 de lei în viu și 40, poate şi peste în carcasă, puțin mai scumpă față de anii trecuți. Este şi investiția mai mare pe an ce trece, plecând de la porumb, de la furaje toate cresc, e normal că și preţurile să fie mai mari.
Cumpăr porumb din altă parte, în câmp am foarte puțin, este suprafaţa mică, doar pentru consumul propriu, dar pentru ele cumpăr cu tona. Preţurile sunt în funcție de cum găsesc; de la un leu, un leu douăzeci dacă mai am norocul să găsesc și sub un leu e și mai bine, dar depinde și de porumb; unul îl mănâncă şi se cunoaște, altul îl mănâncă și degeaba, adică nu are caloriile necesare”, completează fermierul.