NEWS

Fermierii români încep să cultive plante mai rezistente din cauza secetei. La ce s-au orientat

Fermierii români încep să cultive plante mai rezistente din cauza secetei. La ce s-au orientat

Fermierii români încep să cultive plante mai rezistente, după ce seceta de anul trecut le-a distrus în mare parte culturile.

Astfel, în județul Buzău vor fi însămânțate în această primăvară peste 1.000 de hectare cu sorg, o plantă care poate înlocui cu succes culturile de porumb.

Fermierii români încep să cultive plante mai rezistente. Ce este sorgul și la ce poate fi folosit

Sorg-ul este o plantă cultivată pe suprafețe întinse în Africa, iar costurile de înființare a culturii sunt destul de mici. Promițătoare sunt și producțiile, care pot ajunge ușor la 7 tone pentru fiecare hectar cultivat, chiar și în condiții de secetă.

Numai în județul Buzău vor fi plantate în această perioadă peste 1.000 de hectare de sorg, în condițiile în care anul trecut doar 100 de hectare au fost cultivate cu această plantă.

Sorg-ul a mai fost cultivat în România în urmă cu mulți ani, însă a fost scoasă din cultură

Agricultorii care mizează pe sorg trebuie să știe că această plantă nu se poate cultiva pe orice teren. Solul în care va fi plantat sorg-ul trebuie pregătit cu mare atenție.

 

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele