”Fetița cu chibrituri”, cea mai tristă poveste de Anul Nou. Autorul, Hans Christian Andersen, un copil sărac care se ascundea în teatru să viseze

Scrisă de autorul danez Hans Christian Andersen, ”Fetița cu chibrituri” e, poate, cea mai tristă poveste de sărbători. Ea, ca dealtfel multe dintre poveștile scriitorului, a fost puternic influențată de copilăria petrecută în sărăcie cruntă a acestuia. 

”Era un ger grozav afară. Ningea mocnit şi începuse a se înnopta: era Ajunul Anului Nou. Pe frigul şi pe întunericul acela, mergea pe stradă o biată fetiţă cu capul şi cu picioarele goale. Când plecase de-acasă, avusese nişte papucei de pâslă, dar nu-i fuseseră de prea mare ajutor. Papucii îi erau prea mari; mama ei aproape că îi rupsese de atâta purtat şi erau şi aşa prea largi pentru dânsa. Astfel că pe unul mititica îl pierdu grăbindu-se să treacă o stradă, unde era cât pe ce să fie strivită între două trăsuri grăbite. Iar pe celălalt i-l luase un băiat, care zicea că vrea să îşi facă din el un leagăn pentru copilul lui, când o fi să aibă şi el unul.

Aşa că de atunci fetiţa merse în picioarele goale, iar acestea îi deveniseră din cauza frigului roşii-vinete. În şortul ei vechi, micuţa ţinea strâns un vârf de cutii de chibrituri şi mai avea şi în mână o cutie. Fusese o zi rea pentru dânsa, pentru că nimeni nu îi cumpărase nimic până la acea oră târzie. Astfel că n-avea niciun bănuţ. Şi îi era tare foame, şi îi era nespus de frig!”

”Fetița cu chibrituri”, cea mai tristă poveste de Anul Nou. O poveste despre sărăcie și nepăsare

În cele din urmă, singură și înfrigurată, copila se ascunde între două case și încearcă să se încălzească puțin, aprinzând, pe rând, chibriturile din cutie. Cu fiecare nouă flacără, începe să viseze. O casă, o familie, bradul de Crăciun.

Prima zi a noului an o găsește vânătă, moartă de frig între două case bogate, unde oamenii au petrecut revelionul.

Povestea, asemeni multor altora, este inspirată din viața scriitorului danez.

Născut la 2 aprilie 1805, la Odense, în Fionia, una dintre insulele care alcătuiesc Danemarca, într-o familie foarte modestă, Andersen şi-a petrecut copilăria într-o căsuţă sărăcăcioasă, care avea să-i influenţeze în mod decisiv cariera ulterioară, conform site-ului www.andersen.sdu.dk.

În primul rând, aici a avut acces la cunoaşterea obiceiurilor populare, a superstiţiilor locale, a condiţiilor în care trăiau cei săraci, toate acestea urmând să fie prezentate în basmele de mai târziu.

Pe de altă parte, Odense avea un teatru, unde micul Hans îşi petrecea mare parte din timp şi de care a rămas legat pentru tot restul vieţii. Nu prea îi plăcea să se joace cu alţi copii, în schimb era pasionat de teatrul de păpuşi meşterit de tatăl său. A urmat câteva clase primare, după care a fost trimis la muncă împreună cu alţi copii din aceeaşi categorie socială. Însă Hans se întorcea acasă după doar câteva zile, visând să devină actor, balerin sau cântăreţ.

Copilul muribund

La 14 ani, după moartea tatălui său, a hotărât sa-şi încerce norocul şi a plecat la Copenhaga. Aici, a fost bine primit de două familii, Collin şi Wulff, care aveau să devină protectorii săi.

De asemenea, aici a cunoscut atât reprezentanţi ai burgheziei, cât şi ai clasei de jos, ai proletariatului, observând atent discrepanţele dintre aceste două categorii sociale. Cu sprijinul lui Jonas Collin, unul dintre directorii Teatrului Regal din Copenhaga, reuşeşte să devină elev al şcolii din provincia Slagelse, apoi al şcolii din Elsinor, până în 1827. Şcoala i s-a părut un calvar, dar în această perioadă a scris o poezie, ”Copilul muribund”, care a fost publicată în revista Copenhagen Post şi care a fost foarte apreciată, notează Neil Philip în introducerea volumului ”Hans Christian Andersen – Basme de neuitat”, publicat de Reader’s Digest.

Poveștile pentru copii, care pur și simplu ”năvăleau afară din mine”

În 1829, se remarcă cu povestirea ”O plimbare pe jos, de la canalul Holmen până la capătul dinspre miazănoapte al insulei Amoger”. În acelaşi an, îşi face debutul în teatru cu vodevilul eroic ”Amorul pe turnul Nicolai”, iar în 1830, publică primul volum de ”Poezii”. Jonas Collin îi înlesneşte, în 1833, obţinerea unei burse de călătorie din partea regelui, care i-a permis să întreprindă primul său voiaj în Europa. Acesta l-a inspirat să scrie primul roman, ”Improvizatorul”, în 1835, conform site-ului www.biography.com.

Dar nu romanele aveau să-i asigure gloria de mai târziu, ci basmele pentru copii, pe care a început să le publice din acelaşi an, prima cărticică de poveşti fiind intitulată ”Basme povestite copiilor”.

Poveşti delicate ale unor oameni, flori, copaci, animale sau obiecte însufleţite, basmele şi povestirile lui Andersen au fost publicate cu o periodicitate aproape anuală, până în 1873, cu doi ani înainte de moartea scriitorului. El însuşi declara că nu s-a mai putut opri din a le scrie: ”Pur şi simplu năvăleau afară din mine”.