Hai, curaj, îi spune mama Ameliei și copila începe să cânte. Vocea mică răsună senină în atmosfera apăsătoare dintr-un adăpost, unde zeci de oameni se ascund de bombardamente. Toată lumea încremenește. Fetița din Ucraina care a cântat piesa ”Let it go” din Frozen într-un buncăr, a adus tuturor, pentru câteva minute, speranța că viața ar putea redeveni, la un moment dat, normală. Filmulețul, postat pe Facebook, a devenit viral.
Videoclipul a fost postat pentru prima dată pe Facebook de ucraineana Marta Smekhova și s-a răspândit rapid, astfel că, în scurt timp, Amelia a primit un mesaj neașteptat.
Chiar starul din Frozen, actrița Idina Menzel, a postat pe Twitter un mesaj de susținere pentru copila care Let It Go, în timp ce se adăpostea de bombe într-un subsol.
„Te vedem. Te vedem cu adevărat”, a scris ea și a trimis către micuță inimioare albastre și galbene, culorile drapelului ucrainean.
Compozitoarea piesei, Kristen Anderson-Lopez, a postat și ea un mesaj adresat „micuței cu voce frumoasă”.
„Eu și soțul meu am scris acest cântec ca parte a unei povești despre vindecarea unei familii în durere. Felul în care o cânți este ca un truc magic care răspândește lumina în inima ta și vindecă pe toți cei care o aud! Te ascultăm!”
Și Josh Gad, actorul care a fost vocea lui Olaf omul de zăpadă, a adăugat un mesaj:
„Inima mea este copleșită. Acești bieți copii. Acești bieți oameni. Vreau să-i îmbrățișez și să protejez acestă copilă și pe orice alt copil aflat în pericol acum. Mă simt atât de neajutorat”, a scris ”Olaf.”
Mii de alți oameni au scris de asemenea mesaje pentru Amelia. Inclusiv actorul din Star Wars, Mark Hamill, dar și cântăreața Imelda May, care a invitat-o pe Amelia să cânte cu ea pe scenă atunci când a putut.
Gazda TV britanică Holly Willoughby a fost vizibil emoționată în timp ce prezenta videoclipul la emisiunea This Morning de la ITV.