Ministerul Finanţelor propune două proiecte prin care să se acorde împrumuturi fără dobândă autorităților locale. Pentru proiectele din PNRR, care trebuie finalizate până la data de 31 august 2026, se instituie un mecanism de finanţare temporară, prin acordarea de împrumuturi fără dobândă autorităţilor locale, pentru proiectele aflate într-un stadiu avansat de implementare.
Ministerul Finanţelor anunţă că a elaborat şi a pus în dezbatere publică două proiecte de Ordonanţă de Urgenţă care vizează deblocarea proiectelor de investiţii derulate de autorităţile locale, prin asigurarea resurselor financiare necesare pentru cofinanţări şi pentru cheltuielile eligibile aferente proiectelor finanţate din fonduri europene.
Scopul acestor două proiecte este accelerarea absorbţiei fondurilor nerambursabile şi asigurarea finanţării necesare pentru proiectele care riscă să fie blocate din cauza lipsei temporare de lichiditate la nivel local.
”România se află într-un moment critic al implementării fondurilor europene (…) Prioritatea este ca niciun proiect important pentru comunităţile locale să nu fie blocat din lipsa cofinanţării sau a întârzierilor temporare de plată. Prin aceste două mecanisme financiare punem la dispoziţia primăriilor şi consiliilor judeţene instrumente rapide, flexibile şi eficiente, inclusiv împrumuturi cu dobândă zero pentru proiectele PNRR, astfel încât investiţiile în infrastructură, educaţie, sănătate şi digitalizare să continue fără sincope.
Nu ne permitem să pierdem investiţii sau fonduri europene din lipsă temporară de lichiditate. Este un efort necesar pentru a evita risipa banilor publici, pentru a atinge jaloanele asumate în faţa Comisiei Europene şi pentru a garanta servicii moderne pentru cetăţeni”, a declarat Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor.
Potrivit datelor transmise de Ministerul Finanţelor, România intră în etapa finală de implementare a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), toate investiţiile şi reformele asumate urmând să fie finalizate până la data de 31 august 2026.
În acest context, Ministerul Finanţelor propune un mecanism dedicat autorităţilor locale, pentru evitarea blocajelor temporare de lichiditate care pot afecta proiectele aflate în execuţie.
Oficialii ministerului precizează că, în prezent, peste 11.300 de contracte finanţate prin PNRR sunt implementate de autorităţile locale, cu o valoare totală eligibilă de aproximativ 34,4 miliarde lei, dintr-un portofoliu total de aproximativ 46 miliarde lei (circa 9,2 miliarde euro), din care restul de executat aferent cheltuielilor eligibile depăşeşte 20 miliarde lei.
Investiţiile acoperă domenii esenţiale pentru dezvoltarea României: sănătate, educaţie, digitalizare şi infrastructură locală.
”Analizele realizate la nivelul Ministerului Finanţelor şi al coordonatorului naţional al PNRR (MIPE) arată existenţa unor decalaje temporare între efectuarea cheltuielilor de către beneficiari care implementează proiectele şi rambursarea sumelor prin mecanismele PNRR de către coordonatori de reforme si investiţii. Aceste decalaje generează probleme de cash-flow pentru unele autorităţi locale şi pot duce la întârzieri în implementare”, arată Ministerul Finanţelor.
Ministerul Finanţelor propune instituirea unui mecanism de finanţare temporară, prin acordarea de împrumuturi fără dobândă autorităţilor locale, pentru proiectele aflate într-un stadiu avansat de implementare.
”Mecanismul utilizează temporar sumele disponibile din componenta de împrumut a PNRR, fără a atrage resurse suplimentare de pe pieţele financiare şi fără costuri pentru autorităţile locale beneficiare. Plafonul total al programului este de până la 10 miliarde lei, cu potenţialul de a susţine un portofoliu de proiecte în valoare totală de aproximativ 46 miliarde lei, din care 34,4 miliarde lei sunt reprezentate de către cheltuielile eligibile”, arată Ministerul Finanţelor.
Instituţia precizează că împrumuturile nu înlocuiesc fondurile europene, nu reprezintă cheltuieli permanente, având de asemenea caracter temporar şi funcţionând ca mecanism de tip „credit-punte” pentru menţinerea ritmului de implementare.
Prin această măsură, Ministerul Finanţelor urmăreşte:
”România nu îşi permite ca proiecte aproape finalizate să fie întârziate din lipsă temporară de cash-flow, iar rolul Ministerului Finanţelor este de a oferi soluţii rapide, responsabile şi eficiente pentru continuarea investiţiilor publice”, a mai transmis ministrul Alexandru Nazare.
Prin al doilea proiect de act normativ, unităţile administrativ-teritoriale vor putea contracta, în perioada 2026–2027, împrumuturi din veniturile din privatizare, în limita unui plafon total de 2 miliarde lei, pentru:
”Mecanismul are ca obiectiv prevenirea blocării investiţiilor locale aflate într-un stadiu avansat de implementare şi reducerea riscului de pierdere a fondurilor europene deja contractate. Împrumuturile vor putea fi acordate inclusiv instituţiilor publice finanţate integral din bugetele locale şi asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară din care fac parte autorităţile locale beneficiare”, arată Ministerul Finanţelor.
Finanţările vor avea condiţii avantajoase:
Prin această măsură, Ministerul Finanţelor urmăreşte accelerarea finalizării proiectelor europene, protejarea investiţiilor publice deja realizate, susţinerea absorbţiei fondurilor europene, reducerea presiunii asupra bugetelor locale şi evitarea blocajelor administrative, a litigiilor sau a corecţiilor financiare generate de nefinalizarea proiectelor.
Măsura completează pachetul de instrumente financiare destinate autorităţilor locale pentru susţinerea investiţiilor publice şi consolidarea capacităţii administrative de implementare a proiectelor europene.
Proiectele de acte normative sunt publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor, la rubrica Transparenţă decizională.