Flavia Mihășan (37 de ani), fosta asistentă de la Neatza cu Răzvan si Dani, și-a sărbătorit mezinul care pe 15 mai a împlinit un anișor de când a venit pe lume. Fericire mare printre prieteni și familie. Cu toții i-au fost aproape micuțului Tudor care, împreună cu frățiorul mai mare, Carol, au fost sufletele petrecerii organizate acasă de cei doi părinți.
„Iubițenia mea cuminte, dulce și vesel, la mulți ani frumoși! ❤️ Te iubim enorm și pentru totdeauna! Ești o minunație de copil, mă bucur și sunt recunoscătoare că sunt mămica ta. Abia așteptăm viața cu tine! A fost super fain aseară, mulțumim prietenilor noștri că au venit și mulțumim din nou celor care au fost alături de noi încă de la începutul acestei etape din viața noastră.”, i-a transmis fericita mămică puiului ei.
VĂ RECOMANDĂM: Dan Negru face declarații despre Dan Petrescu, antrenorul campioanei CFR Cluj
Fosta asistentă de la Neatza cu Răzvan și Dani este mămică de băieți, doi pui blonzi care-i seamănă foarte bine. Carol, născut în iunie 2019, și Tudor care a venit pe lume în mai 2021. Frumoasa coregrafă are o relație cu Marius Moldovan alături de care preferă încă să-și păstreze stratutul de iubită. Cei doi părinți nu se grăbesc să se căsătorească, considerând că ceea ce „au adus” pe lume până acum valorează mai mult decât o căsnicie.
„Până acum e haos. Felicitări tuturor părinților care fac față acestei situații. Amândoi au aceleași nevoi în același timp. Amândoi au nevoie să li se schimbe scutecele în același timp. Nu știi, cel puțin, eu ca mamă… El (n.r.: Marius) a preluat foarte mult în activitatea cu Carol. Mi-ar plăcea să pot să le fac eu pe toate. Îmi vine să plâng că nu le pot face pe toate”, a dezvăluit Flavia la Teo Show, în urmă cu un an de zile.
„Timpul nostru e destul de limitat, de cele mai multe ori reușim să vorbim lucruri și să punem țara la cale seara, după ce adorm cei mici. E o provocare, într-adevăr, dar ajută mult când ambii parteneri își doresc aceleași lucruri în același timp.”, a mai spus Flavia Mihășan.