NEWS

Florin Cîțu vrea să mărească salariul minim anul acesta. Prim-ministrul propune o creștere de 8%

Florin Cîțu vrea să mărească salariul minim anul acesta. Prim-ministrul propune o creștere de 8

Florin Cîțu vrea să mărească salariul minim anul acesta, de la 1 noiembrie, propunând patronatelor o creștere de 8%.

„Discutăm acum. Vreau să fie aprobat cât mai repede, ca toate companiile să ştie exact ce costuri vor avea anul viitor cu salariul minim. Mă gândesc să facem o creştere de 8%, de exemplu, dar să fie de la 1 noiembrie sau 1 decembrie şi atunci să fim mai aproape de acea creştere de 10% pe care o propun cei de la sindicate. Este o discuţie pe care trebuie să o am, dar este propunerea cu care vreau să vin în Consiliul Tripartit”, a declarat Florin Cățu, joi seară, la TVR 1.

El a subliniat că îşi doreşte să fie găsită o soluţie până la data de 1 octombrie.

„Sper să găsim o soluţie până la 1 octombrie. Este o propunere de creştere a salariului minim din partea patronatelor de 8%, parcă. Şi o propunere din partea sindicatelor de creştere de 10%. Deci, propunerile sunt foarte aproape una de alta. Este pentru prima dată când sunt aşa de aproape una de alta. În acelaşi timp, aş vrea să ne gândim totuşi la o formulă care să poată să fie aplicată în fiecare an, nu să venim să discutăm în fiecare an o creştere, un procent de creştere. Vreau să fie ceva transparent, ca toată lumea să ştie. Ceea ce e bine anul acesta este că discutăm acum, nu pe 25-26 decembrie”, a mai spus prim-ministrul.

[email protected] Bogdan Coroamă este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Univerității Hyperion. Și-a început cariera în presă în anul ... vezi toate articolele