BUSINESS

FMI evaluează economia românească. 10 zile de monitorizare în perioada următoare

FMI evaluează economia românească. 10 zile de monitorizare în perioada următoare
sursă: impact.ro

FMI evaluează economia românească: o echipă a Fondului Monetar, condusă de şeful misiunii pentru România, Jan Kees Martijn, se află în Bucureşti, în perioada 30 mai – 10 iunie, pentru analiza anuală a economiei româneşti.

Echipa FMI va discuta cu autorităţile române despre politicile şi evoluţiile economice.

În această perioadă vor fi organizate întâlniri cu oficiali de la Ministerul Finanţelor, Banca Naţională a României, alte agenţii guvernamentale, precum şi cu reprezentanţi din sectorul privat şi ONG-uri, a fost transmis printr-un comunicat.

FMI evaluează economia românească. Incertitudinea și riscurile depind de evoluția războiului

În prezent, România nu are în derulare un acord de finanţare cu Fondul Monetar Internaţional, însă instituţia financiară evaluează anual evoluţia economiei româneşti.

Riscurile la adresa previziunilor privind activitatea economică și inflația depind în mare măsură de evoluția războiului și, în special, de impactul acestuia asupra piețelor energiei.

Având în vedere gradul ridicat de incertitudine, previziunea de referință este însoțită de o analiză de scenariu bazată pe modele, care simulează impactul creșterii prețurilor la produsele energetice de bază, precum și impactul unei întreruperi totale a aprovizionării cu gaze din Rusia. În acest din urmă scenariu, mai sever, ratele de creștere a PIB-ului s-ar situa sub nivelul de referință prevăzut cu aproximativ 2,5 puncte procentuale în 2022, respectiv 1 punct procentual în 2023, în timp ce inflația ar crește cu 3 puncte procentuale în 2022 și cu peste 1 punct procentual în 2023, peste proiecția de bază.

Pe lângă perturbările potențiale ale aprovizionării cu energie, problemele mai grave decât au fost preconizate din lanțurile de aprovizionare, precum și creșterile suplimentare ale prețurilor materiilor prime non-energetice, în special ale alimentelor, ar putea conduce la o intensificare a presiunilor în jos asupra creșterii economice și a presiunilor în sus asupra prețurilor.

 

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele