NEWS

Mari probleme la calcularea pensiilor. Casele de Pensii din țară vin cu vești proaste pentru pensionari

Mari probleme la calcularea pensiilor. Casele de Pensii din țară vin cu vești proaste pentru pensionari
Probleme la calcularea pensiilor

Mii de cereri restante la calcularea pensiilor la Casele de Pensii din întreaga țară. Recent, Casa Județeană de Pensii Alba a tras un semnal de alarmă privind lipsa personalului și problemele informatice care îngreunează activitatea instituției. Pensionarii așteaptă cu lunile să primească o soluție.

Probleme la calcularea pensiilor

Casa Județeană de Pensii Alba susține că întârzierile în soluționarea cererilor de pensie au fost influențate de schimbările legislative intrate în vigoare la 1 septembrie 2024, de implementarea etapizată a aplicațiilor informatice și de numărul insuficient de angajați. Reprezentanții instituției afirmă că au emis aproximativ 14.000 de decizii de pensie într-un singur an, însă recunosc că restanțele continuă să afecteze beneficiarii.

Într-o postare publică, reprezentanții Casei Județene de Pensii Alba au prezentat situația cererilor nesoluționate, explicând cum s-a ajuns la acumularea acestora și care sunt dificultățile cu care se confruntă instituția.

Situația de la Alba se repetă în multe alte instituții din țară care se confruntă cu aceleași probleme.

Mii de cereri de la pensionari

Potrivit instituției, la 31 august 2024 existau deja peste 9.000 de solicitări și documente depuse de beneficiari pentru valorificarea veniturilor și sporurilor în calculul pensiilor, în contextul noii legislații.

Articolul 155 din Legea nr. 360/2023 prevedea recalcularea din oficiu, în termen de șase luni de la intrarea în vigoare a legii, a pensiilor vizate de aceste dispoziții. Aplicarea prevederilor a fost însă îngreunată de lipsa unor aplicații informatice funcționale pentru toate operațiunile necesare.

„Dezvoltarea și punerea în funcțiune a modulelor s-au realizat etapizat, astfel încât, potrivit situației operaționale a instituției, o mare parte dintre funcționalitățile necesare au devenit utilizabile abia în a doua parte a anului 2025”, se arată în postare.

În paralel, după 1 septembrie 2024, au fost înregistrate noi cereri de stabilire a pensiei, recalculare și revizuire a drepturilor. Acestea au generat un alt stoc de peste 9.000 de solicitări, distinct de cel existent anterior.

Astfel, instituția indică două categorii importante de restanțe, care au depășit fiecare pragul de 9.000 de solicitări.

Prea puțini angajați

Casa Județeană de Pensii Alba afirmă că, în perioada octombrie 2025 – septembrie 2026, a emis aproximativ 14.000 de decizii de pensie, dintre care circa 4.000 pentru cazuri noi.

Activitatea a fost asigurată de un număr limitat de angajați. Pentru pensiile naționale au lucrat șapte operatori și trei verificatori, alături de cinci angajați contractuali. În domeniul pensiilor internaționale, trei salariați au avut atribuții de operare și verificare.

Instituția precizează că volumul de muncă nu se rezumă la cererile depuse de cetățeni. Personalul trebuie să gestioneze și transformările pensiilor în pensii pentru limită de vârstă, modificările gradelor de invaliditate, suspendările și încetările plăților, precum și punerea în executare a hotărârilor judecătorești.

În ceea ce privește structura de personal, din cele 14 posturi de inspectori alocate în contextul activităților de evaluare a pensiilor sunt ocupate zece. Dintre acestea, numai cinci sunt repartizate activității de stabilire a drepturilor de pensie. Totodată, sunt ocupate trei dintre cele patru posturi de referenți prevăzute.

Casa de Pensii recunoaște întârzierile

Reprezentanții instituției susțin că funcționarea aplicațiilor informatice influențează atât viteza de procesare, cât și corectitudinea deciziilor emise. Problemele tehnice care nu pot fi remediate de utilizatori sunt semnalate prin tichete de suport și necesită intervenția structurilor specializate.

„O decizie de pensie emisă rapid, dar care conține erori, nu reprezintă o soluție în beneficiul pensionarului”, subliniază instituția, care afirmă că respectarea termenelor legale trebuie să fie însoțită de stabilirea corectă a drepturilor.

Conducerea Casei Județene de Pensii Alba spune că monitorizează permanent activitatea, stabilește priorități și repartizează sarcini pentru reducerea treptată a numărului de cereri restante, în paralel cu soluționarea solicitărilor curente.

„Înțelegem nemulțumirile persoanelor care așteaptă soluționarea cererilor de pensie. Fiecare întârziere poate afecta situația financiară a beneficiarilor și încrederea acestora în instituțiile publice”, se arată în mesaj.

În final, reprezentanții instituției afirmă că își asumă responsabilitatea pentru îmbunătățirea activității, dar consideră că evaluarea rezultatelor trebuie să țină cont atât de restanțe, cât și de volumul de muncă, resursele disponibile și dificultățile tehnice.

„Respectul față de beneficiari înseamnă decizii corecte și emise la timp. Respectul față de angajați înseamnă recunoașterea muncii și evaluarea obiectivă a rezultatelor”, concluzionează Casa Județeană de Pensii Alba.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele