Fondul Monetar Internaţional (FMI) a venit recent cu o reacție după ce Guvernul a aprobat joi, 9 noiembrie, Legea Pensiilor. Astfel, experții internaționali estimează cheltuielile rezultate din aplicarea noii Legi a pensiilor la aproximativ 0,5% din PIB în 2024, şi adiţional 1% din PIB începând cu 2025, arată o serie de surse guvernamentale pentru Agerpres.
Ziua de joi a fost una nebună la nivel politic în România, după ce Marcel Ciolacu a convins la limită PNL-ul să își dea acordul pe Legea Pensiilor, mai ales că unii spune că ministrul Muncii social-democrat ar fi greșit serios calculele.
În prezent, misiunea FMI pregăteşte, în urma vizitei în România, raportul final în baza articolului IV, pe care urmează să îl prezinte în board, pe tema situaţiei financiare a României şi, ca urmare a apariţiei proiectului de lege, acesta va cuprinde un paragraf care va sublinia că „proiecţia prezentată în raport nu include cheltuielile rezultate din aplicarea noii legi a pensiilor, estimate la aproximativ 0.5% din PIB în 2024, şi adiţional 1% din PIB începând cu 2025”, a precizat sursa citată.
De asemenea, se va menţiona că aceste cheltuieli suplimentare implică o traiectorie a deficitului inconsistentă cu consolidarea bugetară şi atingerea ţintei de 3% din PIB, transmite Agerpres.
Sursa citată a mai semnalat că reprezentanţii FMI subliniază că este necesar ca această componentă a legii care implică aceste cheltuieli „să fie reconsiderată, sau implementarea legii în forma propusă să fie reconsiderată”.
Legea pensiilor a fost adoptată joi de Guvern. Potrivit ministrului Muncii, Simona Bucura Oprescu, anul 2024 va fi primul în care un Guvern va acorda două creşteri ale pensiilor, una cu rata inflaţiei plus 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut, iar cealaltă prin recalculare.
Ea a afirmat joi că impactul suplimentar faţă de majorarea care era în legea actuală, cu recalcularea din septembrie până în decembrie 2024, se ridică la 10 miliarde de lei.
Fostul ministrul al muncii, Marius Budăi, a avut joi seară o reacție importantă la Antena 3 CNN acolo unde a vorbit despre principalul subiect al zilei după ce există sau nu bani pentru creșterea pensiilor?
„Cifrele sunt ușor altele decât cele prezentate. Eu le am pe ciornele de pe timpul când discutam cu Banca Mondială și făceam analiza asupra acestei legi. Legea aceasta se bazează și pe legea nr. 127, lege lucrată de colega mea, Olguța Vasilescu.
Acestea sunt niște cifre stabilite și agreate într-o comisie formată din Guvernul României reprezentată de Ministerul Muncii cu Banca Mondială. Au fost dezbateri îndelungate și o victorie a acestei legi este și eliminarea acelui prag pus de USR cu rea voință. După opinia Băncii Mondiale și a Comisiei Europene, este o lege sustenabilă”, a transmis Marius Budăi, fost ministru al Muncii.