WORLD

Fostul director al FBI, James Comey, pus sub acuzare. Trump și-a exprimat satisfacția – „Dreptate în America!”

Fostul director al FBI James Comey pus sub acuzare. Trump și-a exprimat satisfacția - Dreptate în America
sursa foto: ABC News

Fostul director FBI James Comey, unul dintre inamicii lui Donald Trump, a fost pus sub acuzare pentru obstrucţionarea justiţiei şi fals în declaraţii, a anunţat joi Departamentul de Justiţie, la câteva zile după ce preşedintele american a cerut urmărirea penală a adversarilor săi politici.

Fostul director al FBI, James Comey, pus sub acuzare

Dreptate în America!”, şi-a exprimat el rapid satisfacţia pe reţeaua sa Truth Social, descriindu-l pe fostul şef al poliţiei federale americane drept „una dintre cele mai rele fiinţe umane pe care le-a cunoscut vreodată această ţară„, notează AFP potrivit Agerpres.

Donald Trump l-a concediat brusc pe James Comey de la FBI în 2017, când acesta investiga suspiciuni de ingerinţă străină în timpul primului său mandat (2017-2021), şi de atunci l-a acuzat că a minţit în faţa Congresului.

Comey este urmărit penal pentru „infracţiuni grave legate de divulgarea de informaţii sensibile”, a precizat Departamentul de Justiţie într-un comunicat.

Trump își plătește polițele

În urmă cu câteva zile, Donald Trump a îndemnat public pe procurorul general Pam Bondi să urmărească penal mai mulţi dintre adversarii săi politici.

De asemenea, s-a lăudat că a concediat un procuror federal care refuzase să-l urmărească penal pe James Comey şi pe procurorul general al statului New York, Letitia James, alt duşman personal al preşedintelui american.

Nu el a demisionat, eu l-am concediat„, a spus el despre procurorul american pentru districtul estic al Virginiei, Erik Siebert, a cărui plecare fusese anunţată de presă.

Potrivit unei declaraţii a înlocuitorului lui Siebert, Lindsey Halligan, recent numită de Donald Trump, infracţiunile imputate lui James Comey se referă la „mărturia acestuia din cursul audierii în faţa unei comisii a Senatului Statelor Unite la 30 septembrie 2020„.

Aceste acuzaţii (…) constituie un abuz de încredere publică la un nivel extraordinar„, a spus ea în comunicatul care a precizat că fostul director al FBI riscă până la cinci ani de închisoare dacă va fi găsit vinovat.

Mihnea Tălău. Redactor la MediaFlux. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în decursul ... vezi toate articolele