LIFESTYLE

Începe Noul An Bisericesc. Tradiții și superstiții de care trebuie să ții cont

Începe Noul An Bisericesc. Tradiții și superstiții de care trebuie să ții cont
Noul An Bisericesc

Din prima zi a lunii septembrie, credincioșii marchează Noul An Bisericesc, ziua în care începe oficial noul calendar liturgic. Această sărbătoare sfântă deschide ciclul rânduielilor religioase de toamnă, iar românii trebuie să respecte o serie de tradiții, obiceiuri străvechi și superstiții pentru a atrage belșugul și sănătatea în familie.

Noul An Bisericesc

Începutul Anului Nou bisericesc a fost instituit de către Sfinţii Părinţi la Sinodul I de la Niceea din 325, atunci când s-a rânduit să se sărbătorească data de 1 septembrie ca un început al mântuirii creştinilor, în amintirea intrării lui Hristos în mijlocul adunării evreilor vestind tuturor „anul bineplăcut Domnului”.

Anul bisericesc ortodox se împarte în trei mari perioade: Perioada Triodului (perioada prepascală); Perioada Penticostarului (perioada pascală) și Perioada Octoihului (perioada postpascală).

Astfel, marți, 1 septembrie 2026, conform hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române Nr. 630/25-26 februarie 2009, în toate lăcaşurile de cult ortodoxe, se oficiază Slujba Tedeumului care se săvârşeşte în semn de mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate în anul care s-a încheiat, dar şi pentru a cere binecuvântarea lui Dumnezeu pentru noul an bisericesc.

Prima zi a noului an bisericesc aduce în prim-plan mari figuri ale creștinătății:

Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul: Originar din Dobrogea (Scythia Minor), este teologul care a propus numărarea anilor pornind de la Nașterea lui Hristos, punând bazele erei creștine utilizate astăzi la nivel global.
Sfântul Cuvios Simeon Stâlpnicul: Unul dintre cei mai cunoscuți asceți ai Bisericii, recunoscut pentru modul său extrem de dăruire spirituală.

Tradiții, obiceiuri și superstiții populare

Pe lângă semnificația teologică, data de 1 septembrie este încărcată de credințe populare transmise din generație în generație. Aceste obiceiuri din folclor au rolul de a prezice vremea sau de a proteja gospodăria de ghinion:

Astfel, se crede că vremea din prima zi de septembrie reflectă caracterul primăverii viitoare. Dacă plouă pe 1 septembrie, se spune că primăvara va fi bogată în precipitații.

O superstiție din bătrâni mai spune că treburile casnice sau munca la câmp pot atrage stihiile naturii, precum furtuni, tunete și trăsnete.

În anumite regiuni se păstrează obiceiul simbolic de a purta hainele pe dos pentru a ține la distanță ghinionul.

Rugăciune la începutul anului bisericesc

”Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, Izvorul vieții și al nemuririi, Făcătorul a toată făptura văzută și nevăzută, Care ai pus vremile și anii întru a Ta stăpânire și îndreptezi toate cu iconomia Ta cea cerească și întru tot bună, mulțumim Ție pentru îndurările minunate pe care le-ai făcut asupra noastră în toată vremea trecută a vieții noastre și Te rugăm, întru tot Îndurate Doamne: binecuvântează cununa anului ce a sosit cu bunătatea Ta și păzește pe binecredincioșii creștini români de pretutindeni, pe păstorii și învățătorii noștri.

Înmulțește zilele vieții noastre întru sănătate deplină sufletească și trupească și ne dăruiește sporire în toate faptele cele bune. Dăruiește de sus bunătățile Tale întregului Tău popor: sănătate și mântuire și întru toate bună sporire. Sfântă Biserica Ta, țara noastră cu toate orașele și satele, izbăvește-le de toată reaua întâmplare, dăruindu-ne tuturor pace fără tulburare.

Răzvrătirile eresurilor strică-le cu puterea Ta, iar pe noi întărește-ne, Doamne, întru iubirea Cea către Tine și între noi, ca să ne învrednicim cu inimă curată totdeauna a aduce mulțumire Ție, Părintelui Celui fără de început și Unuia Născut Fiului Tău și Preasfântului și bunului și de viață făcătorului Tău Duh, Dumnezeului Celui slăvit întru o Ființă, și a cânta preasfântului Tău nume: Slavă Ție, Dumnezeului și Binefăcătorului nostru, în vecii vecilor! Amin.”

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele