Donald Trump are planuri mari pentru forțele spațiale americane. Liderul de la Casa Albă vrea să înființeze Academia Spațială a SUA și să lupte astfel cu marii rivali din acest domeniu.
Preşedintele american Donald Trump a anunţat crearea unei academii naţionale în Statele Unite pentru a instrui viitorii recruţi pentru NASA şi forţele spaţiale.
„Voi semna un ordin executiv care iniţiază procesul de creare a unei noi academii naţionale. Aceasta se va numi Academia Spaţială a SUA (US Space Academy)”, a anunţat el la o ceremonie de premiere la Centrul Spaţial Johnson al NASA din Houston.
„Este ceva foarte important. Misiunea sa va fi de a atrage, instrui şi conferi diplome celor mai bune talente pe care le are ţara noastră de oferit”, a adăugat el.
Această instituţie va deservi NASA, precum şi industria spaţială privată şi Forţele Spaţiale ale Statelor Unite, a şasea ramură a forţelor armate pe care a creat-o în timpul primului său mandat, a explicat Trump.
Locul unde va fi amplasată Academia Spaţială nu a fost încă stabilit.
Acest anunţ survine într-un moment în care spaţiul ocupă un loc central în rivalităţile strategice, în special militare şi tehnologice.
Administraţia Trump s-a declarat deschis angajată într-o „a doua cursă spaţială” împotriva Beijingului, o referinţă la cea care a pus în opoziţie Statele Unite şi Uniunea Sovietică în timpul Războiului Rece.
Cele două puteri rivale îşi propun să trimită astronauţi pe Lună până în 2030 şi să stabilească o bază acolo.