Funeraliile lui Felix Baumgartner. Este clipa despărțirii. Austriacul, partenerul de viaţă al Mihaelei Rădulescu, decedat pe 17 iulie, într-un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, va fi înmormântat într-un loc special.
Trupul neînsuflețit al fostului sportiv se află în Austria, lângă Salzburg, după ce procurorii italieni și-au dat acordul pentru repatriere. Acum se află la capelă, unde cei care doresc îi pot aduce un omagiu. Înmormântarea va fi una secretă, la care vor participa doar cei apropiați.
Ancheta accidentului său nu a ajuns la final. Un expert tehnic trebuie să stabilească dacă motoparapanta și sistemele de siguranță au funcționat corect în timpul zborului sau prăbușirea s-a produs pe fondul unor defecțiuni.
Într-un sat de lângă Salzburg, trupul regretatului sportiv a fost depus la capelă, iar familia sa, alături de Mihaela Rădulescu, îi îndeamnă pe apropiați și pe fanii lui Felix Baumgartner să doneze către o fundație ce are ca scop cercetarea medicală a măduvei spinării, a transmis România TV.
Iată că destinația donațiilor nu este întâmplătoare. La autopsia sportivului a reieșit faptul că parașutistul austriac a suferit multiple fracturi de vertebre și leziuni ale măduvei spinării. Îndemnul Mihaelei Rădulescu de a susține această cauză reflectă o preocupare cu o semnificație aparte după decesul soțului ei.
O cască neagră este aşezată pe sicriu, alături de un paraşută. Lângă sicriul lui Baumgartner se află o carte deschisă cu o fotografie alb-negru a defunctului şi motto-ul său: ”Învaţă să iubeşti ceea ce te-a speriat”.
Astăzi, între orele locale 09.00 şi 16.00 (10.00 – 17.00 ale României) cei care doresc să îşi ia rămas bun la Thalgau o mai pot face.
Baumgartner a devenit celebru în toamna anului 2012 datorită saltului său din stratosferă, de la o înălţime de peste 36 de kilometri, în SUA.
Din 2014, el era partenerul de viaţă al vedetei TV Mihaela Rădulescu.