LIFESTYLE

Găina care a prezis subiectul principal de la Bacalaureat. Viral pe internet VIDEO

Găina care a prezis subiectul principal de la Bacalaureat. Viral pe internet VIDEO
Sursă foto: Libertatea

După prima probă scrisă de marți, elevii și părinții s-au amuzat de imaginile cu găina care a prezis subiectul principal de la Bacalaureat 2025. Ba mai mult, în mediul online circulă un alt filmuleț și cu un struț care are o părere similară.

Găina care a prezis subiectul principal de la Bacalaureat

Elevii au susținut astăzi, 10 iunie, proba la Limba și Literatura Română pentru BAC 2025. Înaintea examenului, mai multe filmări cu elevi care încearcă să ghicească subiectele la examen au devenit virale, însă cel mai popular rămâne cel al unui adolescent.

Plin de emoții, un elev de clasa a XII-a a decis să apeleze la găinile din curte pentru a afla ce subiect pică la proba scrisă de Limba și Literatura Română. Una dintre păsări a ales un bilețel norocos.

Tânărul aruncă mai multe bilețele, pe care sunt scrise operele din materia pentru BAC, în fața găinilor din ogradă. Una dintre ele alege o hârtie, iar când băiatul o desface vede că scrie Harap Alb.

@lzr.mario Știam eu că asta pică!😂😂#bacalaureat #bac #harapalb ♬ sunet original – Mario Ionut


Mulți dintre elevi au ales să prezinte caracterizarea personajului Harap – Alb, din basmul „Povestea lui Harap – Alb”, scris de Ion Creangă.

Struțul care a ghicit Subiectul III de la BAC 2025

Cazul găinii norocoase nu e singular. Un struț se pare că a avut la fel de mult succes și a strâns sute de mii de vizualizări pe TikTok. Un alt adolescent a decis să apeleze la ajutorul struților pentru a vedea dacă poate afla mai repede ce pică la BAC 2025, scrie Libertatea.

A folosit aceeași metodă și a aruncat în fața păsării bilețelele pe care erau scrise operele literare din materia pentru examen.

@miky.frincu asa sa fie… #bac #harapalb #romania #romana #clasa12 ♬ sunet original – andreea.nsl


În filmare se vede cum struțul ridică bilețelul, iar în momentul în care tânărul îl deschide apare tot numele personajului Harap – Alb.

Calendarul Bacalaureat 2025 – sesiunea de vară

10 iunie 2025 Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă

11 iunie 2025 Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă

13 iunie 2025 Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă

16 iunie 2025 Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă

20 iunie 2025 Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12,00), vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor (în intervalul orar 14,00 – 18,00)

23-24 iunie 2025 Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor

30 iunie 2025 Afișarea rezultatelor finale.

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele