Gică Popescu nu poate fi trecut cu vederea, în ciuda faptului că s-au mai scris multe despre felul în care fostul internațional de 54 de ani alege să se arate din punctul de vedere al outfit-ului.
Să ne amintim că nu mai departe de acum câteva luni, jurnaliștii apreciau forma fizică de invidiat a Baciului și eleganța sa proverbială atunci când vine vorba despre felul în care alege să se îmbrace.
Zilele trecute, iată, fostul fotbalist a fost fotografiat de paparazzi mediaflux.ro fix în momentul în care își punea la punct unele obligații din punctul de vedere al sănătății. Domnul Gică Popescu, pentru că așa te inspiră să-i spui când îl vezi pășind apăsat, îndreptându-se hotărât către locul unde avea treabă, îmbrăcat ca „după Neckermann”, și-a luat țintă clinica medicală din zona Nicolae Caramfil și s-a îndreptat în grabă către ea. După cele câteva minute pe care le-a petrecut acolo, Gică Popescu iese și pășește din nou grăbit către bolidul alb pe care l-a lăsat parcat vizavi de instituția medicală.
VĂ RECOMANDĂM ȘI: Gică Popescu, întâlnire de taină cu Marian Alecu, unul din primii afaceriști ai perioadei postdecembriste | EXCLUSIV PAPARAZZI
Din imaginile pe care le-au realizat fotoreporterii nu putem aprecia dacă veștile pe care le-a primit Baciul de la medic au fost cele așteptate, însă ce putem face este să aplaudăm ținuta care și de data aceasta a fost una mai mult decât inspirată. Așa cum ne place să spunem atunci când vorbim despre Gică Popescu, un LORD în adevăratul sens al cuvântului.
Un aer și un stil de LORD pe care l-a „învățat” fără să-și dea seama, poate, încă din copilărie, din simplitatea vieții pe care a dus-o. „Baciu” s-a născut la Calafat, într-o familie deloc înstărită, primele apărători de tibie ale viitorului mare fotbalist au fost făcute din tablă luată de la niște găleți. Atunci când făcea vreo boacănă, în copilărie, tatăl lui îl pedeapsea trimițându-l să stea la coadă la singura sifonărie din oraș, unde stătea uneori câteva ore.
Gică Popescu este astăzi unul dintre cei mai înstăriți români. Deține un holding alcătuit din zece firme, cu proiecte în domeniile hotelier și imobiliar-birouri, spații comerciale și rezidențial. În anul 2008, averea lui era estimată la 40 milioane de euro. Deține și compania Energie Investments Group (EIG), prin intermediul căreia intenționează să intre pe piața energiei eoliene.