NEWS

Grecii au refuzat banii strânși de români după tragicul accident din Timiș. Cum au motivat gestul

Grecii au refuzat banii strânși de români după tragicul accident din Timiș. Cum au motivat gestul
Accident Lugoj sursă foto: ISU Lugoj

Cazul tragicului accident de marți, de pe E70, în care șapte suporteri ai echipei grecești PAOK și-au pierdut viața, i-a mobilizat pe fanii lui Poli Timișoara, care au strâns bani din donații pentru a ajuta familiile victimelor.

La inițiativa Peluzei Sud Timișoara au fost strânse donații în bani pentru a ajutat familiile suporterilor greci decedați, dar și pentru cei trei fani care au suferit răni grave în urma tragicului accident de lângă localitatea Lugojel.

Au mulțumit, dar au refuzat

Cu toate acestea, suporterii PAOK au decis să refuze banii strânși de fanii lui Poli din donații, iar, în schimb, au rugat ca donațiile colectate în România să fie redirecționate către alte persoane aflate în nevoie în comunitatea locală, în memoria celor care și-au pierdut viața.

„În tot acest timp am fost în contact permanent cu personalul medical dar și cu suporterii PAOK care s-au întors din drum. Ne-am întâlnit cu ei aseară la spital și au fost extrem de recunoscători pentru sprijinul primit. Ne-au transmis tuturor mulțumiri pentru faptul că le-am fost alături, ca oameni, într-un moment dificil.

Cu multă decență și fără nicio urmă de răutate ne-au spus că au aflat despre strângerea de fonduri și că doresc foarte mult să se mobilizeze ei pentru ai lor. Există foarte multe cereri de ajutor venite din Grecia, iar comunitatea lor se va ocupa de tot ce înseamnă cheltuieli medicale și sprijin pentru familii.

Ne-au rugat ca banii strânși să fie folosiți pentru a continua să ajutăm persoane aflate în nevoie aici, în comunitatea noastră, cu gândul la cei care și-au pierdut viața”, a transmis Peluza Sud Timișoara.

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele