Trenurile nu vor circula vineri dimineață între orele 07:00 și 09:00 din cauza unei greve de avertisment, anunțată în urmă cu doar câteva minute. Protestul este susținut de o parte dintre angajații CFR Infrastructură, motiv pentru care este afectat și programul trenurilor particulare.
Greva feroviară a fost anunțată doar în spațiul public de către un sindicat feroviar și privește salariații CNCF CFR SA.
CFR SA (compania de Infrastructură) spune, într-un comunicat, că dat fiind că se va desfășura „o grevă de avertisment cu încetarea lucrului” este de așteptat că „această acțiune va avea implicații asupra circulației feroviare și va genera întârzieri semnificative”, informează hotnews.ro.
Cealaltă companie de stat, CFR Călători, precizează că salariații săi nu participă la această grevă și adaugă că greva „ar putea afecta, în intervalul orar 07:00-09:00, circulația anumitor trenuri, operate de CFR Călători, dar și de alți operatori feroviari”.
Urmare adreselor oficiale primite din partea FEDERAȚIEI NAȚIONALE FEROVIARE MIȘCARE COMERCIAL VAGOANE și a ALIANȚEI SINDICALE A FEDERAȚIILOR DRUM DE FIER – ELCATEL, prin care se anunță că în data de 15 septembrie 2023, în intervalul orar 07:00 – 09:00, se va desfășura o grevă de avertisment cu încetarea lucrului, COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR SA informează că această acțiune va avea implicații asupra circulației feroviare și va genera întârzieri semnificative, atât în circulația trenurilor de călători, cât și a trenurilor de marfă.
În cazul în care greva de avertisment va avea loc, călătorii de la trenurile afectate își pot valorifica drepturile lor privind restituirea contravalorii încasate a transportului neefectuat integral sau parțial conform Regulamentului de transport pe calea ferată din România, în vigoare.