Cât câștigau profesorii în perioada interbelică. Erau plătiți mai bine ca miniștrii
Reforma învăţământului românesc a început în perioada domnitorului Alexandru Ioan Cuza, când s-a generalizat învăţământul obligatoriu de patru clase, un lucru rar în Europa acelor vremuri. Reforma a continuat după Marea Unire, când se considera că învăţământul şi cultura sunt elementele de constituire a naţiunii. Interesant e cât câștigau profesorii în perioada interbelică și cum erau văzuți în societate.
În perioada interbelică, învăţământul şi cultura au reprezentat elementele de constituire a naţiunii.
Cât câștigau profesorii în perioada interbelică. Fonduri importante pentru educație
Pentru a încuraja Educaţia, la acea vreme se alocau fonduri care, în comparaţie cu cele de azi, par mari:
„Bugetul Educaţiei era de 12%, iar în anumite perioade urca la 16%, dar acest procent era net inferior unor state învecinate. În momentul interbelic, investiţia în Educaţie era o chestiune esenţială. Naţiunile doreau să îşi construiască anumite identităţi, iar şcoala este un instrument de construcţie a naţiunii. România a preluat formele occidentale şi a încercat să le adapteze situaţiei concrete prin crearea fondului. Şcoala trebuia să formeze elitele administrative pe care Statul le considera necesare. “, a explicat Ovidiu Buruiană, lector la Facultatea de Istorie a Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi, care a studiat tendinţele educaţionale din perioada interbelică,.
Unii părinţi mai înstăriţi menţineau şi obiceiul de a-şi educa acasă copilul, aşa cum se făcea în perioada în care nu existau prea multe instituţii de învăţământ. potrivit Pedagoteca.
„Aproape fiecare liceu avea 5-6 elevi care susţineau examenul de Bacalaureat după ce au învăţat acasă, cu profesori particulari. Examenul era cel care atesta cunoştinţele, şi nu liceul urmat. Tot la liceele de stat sau la Universitate susţineau Bacalaureatul şi cei din liceele particulare.
Erau şi familii care îşi permiteau să îşi angajeze profesori particulari pentru copii. Un profesor universitar avea mulţi bani, îşi putea lua câte o moşie sau câte o casă în centrul marilor oraşe, pleca în concedii în afara României, iar faptul că se angajau profesori particulari nu era un efort deosebit.
Profesorii cu salarii de miniştri
Profesorul era foarte respectat în perioada interbelică, acest fapt fiind reflectat şi în salarii. De altfel, un profesor bun putea să predea atât la liceu, cât şi la facultate.
„Erau şi profesori de liceu care erau de o calitate incredibil de ridicată, cu doctorate în străinătate. Garabet Ibrăileanu a fost mai întâi profesor la Liceul Internat, actualul Colegiu «Negruzzi», şi apoi ajunge să fie la Facultatea de Litere, iar parcursul acesta era unul frecvent, nu era o separare ca acum, calitatea profesorilor din învăţământul preuniversitar fiind una foarte ridicată.
Sunt mulţi profesori preuniversitari care sunt parlamentari, care acced la funcţii publice.
Salarizarea profesorilor era una destul de bună. A fi profesor la un liceu însemna ceva; un profesor câştiga în jur de 8.000 de lei pe lună, în timp ce un mecanic câştiga 2.500. Un profesor universitar titular ajungea să câştige şi 26.000; atât câştiga şi un prim-ministru. Pe vremea aceea, era foarte bine să fii profesor, aveai o poziţie socială recunoscută, erai o persoană respectată. Un învăţător câştiga cam 4.000-5.000 de lei, dar avea şi foarte multe avantaje“, a spus Ovidiu Buruiană.
Orele începeau cu rugăciunea de dimineaţă
Religia a jucat un rol foarte important în educaţia interbelică.
Orele începeau cu rugăciunea de dimineaţă. Biserica Ortodoxă era o biserică dominantă în Statul român, aşa cum arăta şi Constituţia de la 1923. Preotul avea un rol decisiv în viaţa comunităţii, mai ales rurale, dar şi în şcolile din mediul urban.
Sunt diverşi memorialişti care povestesc că în şcoală adoptau un anumit comportament, mergeau la biserică, în corul bisericii, chiar dacă nu era un învăţământ confesional.
Statul a încurajat mult biserica să se implice, ca o formă de încurajare morală şi de constituire a unei identităţi creştine“.
