NEWS

HUB-ul de servicii al MAI va fi extins. Autoritățile promit și mai puține drumuri la ghișeu

HUB-ul de servicii al MAI va fi extins. Autoritățile promit și mai puține drumuri la ghișeu
HUB-ul MAI

Românii vor putea accesa mai multe facilități într-un mod mult mai eficient la HUB-ul MAI. Printr-un proiect care depășește 48 milioane de lei, ministerul lansează o licitație pentru tehnologiile necesare funcționării platformei.

HUB-ul MAI, mai eficient

Ministerul Afacerilor Interne vrea să extindă noul său HUB de servicii și a lansat o licitație pentru tehnologiile necesare funcționării platformei. Valoarea proiectului poate ajunge până la 48,24 milioane de lei, fără TVA.

Instituția intenționează să cumpere licențe și abonamente pentru soluții de virtualizare și containerizare. Pe scurt, aceste tehnologii permit serverelor să ruleze mai multe aplicații și sisteme în paralel, într-un mod mai sigur și mai eficient.

Investiția este legată de platforma centralizată a MAI, creată pentru a muta cât mai multe servicii publice în mediul online.

Prin acest HUB, cetățenii ar trebui să poată rezolva anumite solicitări fără să mai piardă timp la cozi sau să facă mai multe drumuri la ghișee, scrie Go4IT.

Proiectul nu înseamnă că ministerul va cheltui întreaga sumă imediat. Licitația are forma unui acord-cadru valabil timp de trei ani, iar achizițiile vor fi făcute treptat, în funcție de necesități.

Tehnologii superioare pentru funcționarea platformei

O platformă publică folosită de un număr mare de persoane trebuie să poată rula mai multe servicii în același timp, fără blocaje și fără riscuri majore de securitate.

Virtualizarea permite folosirea mai eficientă a infrastructurii existente, iar containerizarea ajută aplicațiile să fie instalate, actualizate și administrate mai ușor. Aceste soluții pot reduce timpul necesar pentru lansarea unor servicii noi și pot izola mai bine eventualele probleme tehnice.

Achiziția este împărțită în patru loturi, iar firmele interesate pot depune oferte doar pentru anumite componente ale proiectului. Valoarea minimă estimată este de 4,44 milioane de lei, însă suma totală poate urca până la 48,24 milioane de lei, fără TVA.

Contractele efective vor fi semnate pe parcursul celor trei ani, la prețurile stabilite în cadrul licitației.

 

Elena Șerban nu s-ar vedea făcând altceva decât presă. După ce a studiat Mass Media și Publicitate la SNSPA, a mers direct către televiziune în 2003. A fost, pe rând, reporter, redactor, productor ... vezi toate articolele