SHOWBIZ

Ilie Dumitrescu și povestea fiilor lui rătăcitori. Ce isprăvi au făcut doi dintre moșteniorii fostei glorii a fotbalului românesc

Ilie Dumitrescu și povestea fiilor lui rătăcitori. Ce isprăvi au făcut doi dintre moșteniorii fostei glorii a fotbalului românesc

Ilie Dumitrescu și povestea fiilor lui rătăcitori, mezinul Toto și fiul cel mare, Sică, care nu sunt chiar ușă de biserică. Fosta mare glorie a fotbalului românesc, coleg de generație cu Gică Hagi sau Gică Popescu, a avut puțin de tras din cauza fiilor lui, doi din ce patru pe care îi are.

Toto, tânărul de 24 de ani, actor de meserie, și-a purtat vestitul tată într-un montagne russe din care, cu siguranță că ar fi vrut să coboare, dar nu prea a avut cum. De departe, însă, episodul care cântărește cel mai mult s-a petrecut la începutul lunii septembrie 2021.

Atunci, Toto Dumitrescu a fost prins ușor euforic la volan. Ancheta a demonstrat că fiul fostei glorii a fotbalului românesc conducea sub influența drogurilor, iar acest lucru a declanșat automat urmărirea penală în cazul lui.

VĂ RECOMANDĂM ȘI: Condamnat pentru consum de droguri, Toto Dumitrescu își consolează fără succes iubita manechină | FOTO&VIDEO


Toto Dumitrescu, fiul rătăcitor nr. 1

„Conducătorul unui autovehicul în vârstă de 22 de ani a fost depistat la intersecția dintre Bd. Pache Protopopescu și Bd. Ferdinand, în timp ce se deplasa pe drumurile publice, aflându-se sub influența substanțelor psihoactive. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul DRUG TEST, rezultatul fiind pozitiv pentru consum de două substanțe. Persoana în cauză a fost condusă la sediul I.N.M.L., unde i-au fost recoltate probe biologice. În acest caz, s-a întocmit dosar penal în conformitate cu prevederile art. 336 alin. 2 din Codul Penal”, a precizat Poliția Capitalei la momentul respectiv.

Înainte să fie condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare, tânărul, actor de profesie, a încercat să „o scalde”, negând cu vehemență faptul că a consumat substanțe interzise, susținând de altfel că aparatul DrugTest nu este conform. Mai mult decât atât, în timpul desfășurării anchetei, Toto Dumitrescu a spus că își dorește să se repete proba și că susține el costurile reactivilor, lucru care nu s-a mai întâmplat până la urmă. Ce s-a întâmplat, însă, a fost un proces care s-a încheiat cu o condamnare, la 8 luni de închisoare cu suspendare.

Sică Dumitrescu, fiul rătăcitor nr. 2

Acesta nu a fost unicul episod „stropit” cu cocaină care a întinat onoarea familiei Dumitrescu. Fiul cel mare al sportivului, Sică, a făcut-o și mai lată, el îndrăgostindu-se de o polițistă sub acoperire căreia i-a propus să se ocupe împreună de comercializarea stupefiantelor.

Sică Dumitrescu a fost prins vânzând cocaină pe 18 ianuarie 2021, în apropierea unui restaurant din centrul Capitalei. Fiul lui Ilie Dumitrescu încasa 1.350 de lei pentru o cantitate de cocaină.

„Sică s-a îndrăgostit atât de tare de polițista sub acoperire, încât – după un oarecare interval de timp – nu a mai cenzurat nici măcar informațiile compromițătoare legate de traficul de droguri. La început, i-a dezvăluit ”iubitei” că se ocupă cu o astfel de ”afacere”, iar ulterior a pornit de la premisa că împreună vor alcătui o echipă imbatabilă, iar ”afacerea” va fi una comună”, scriu jurnaliștii de la Gândul.

„Dosarul a fost înaintat spre competentă soluționare Tribunalului București. Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, precizează cei de la DIICOT.

În august anul trecut, cu doar o lună înainte ca fratele lui mai mic să fie prins drogat la volan, Sică Dumitrescu și-a aflat condamnarea: 2 ani și 4 luni de închisoare cu suspendare și 60 de zile de muncă în folosul comunității.

 

Ileana Voicu Ghinea este absolventă a Facultății de Jurnalism, din cadrul Univerității Media. A debutat în presă în anul 2004, în echipa Revistei Apropo, a lucrat și pentru Revista Pro TV Magazin, ... vezi toate articolele