Supărare și îngrijorare mare în familia lui Ionel Arsene, baronul PSD care în urmă cu doar câteva ore a fost reținut de oamenii legii în Bari, după ce a ales să se predea.
Fostul lider PSD, condamnat la 6 ani și 8 luni cu executare de Curtea de Apel Brașov, pe 10 martie, a plecat din țară pe 4 martie, cu avionul de pe Otopeni pe Aeroportul din Roma. La vremea aceea, politicianul nu avea nicio interdicție de a părăsi țara, însă după pronunțarea sentinței, Arsene a fost dat în urmărire generală. Prefectul Vasile-Adrian Niţă a anunţat, în 16 martie, că a semnat ordinul privind încetarea mandatului lui Ionel Arsene de preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ.

Mai mult, Antena 3 CNN spune că fostul președinte al Consiliului Județean Neamț ar avea chiar și cetățenie italiană.
În timp ce, în această dimineață, Ionel Arsene, însoțit de avocații săi, au mers la o secția de poliție din Italia unde politicianul s-a predat, soția lui, în România, se preocupa să-i fie aprovizionată casa cu de toate.

Doamna „afacerist” a fost fotografiată de paparazzi într-un adevărat raid comercial, de la magazinele de mâncare pentru oamenii, până la cel specializată în comercializarea produselor pentru animalele de companie, ba chiar, la un moment dat, a trecut și pe la business-ul care li se adresează cumpărătorilor care mai au nevoie de una alta pentru casă și grădină (mobilier, accesorii, lumânărele parfumate). Multe au fost cumpărăturile pe care le-a făcut doamna Arsene pe care o privim cu cât efort le cară din magazine până la mașina proprietate personală.
Acum, sigur că dacă privim cu atenție fotografiile și materialele video realizate de fotoreporterii Mediaflux.ro putem să apreciem că doamna Arsene nu trece neapărat prin cea mai prolifică perioadă din viața domniei sale din punct de vedere emoțional, cu certitudine nu este comod să-și știe jumătatea pe mâini străine sub litera legii. Cert este că mai are puțin de așteptat ca să vadă exact unde va trimite fi primită la vorbitor, aici sau în Italia, dat fiind faptul că după această predare de bună voie a soțului, oamenii legii din Cizmă mai au de făcut câteva demersuri.

Practic, acum, autoritățile din Italia vor judeca mandatul emis pe numele soțului ei și vor decide dacă îl vor extrăda. Având în vedere faptul că Ionel Arsene are cetățenie italiană și rezidență acolo, se poate pune problema ca acesta să-și ispășeasă pedeaspa chiar și pe teritoriu italian.