Joi, 29 mai 2025, creștinii de pretutindeni sărbătoresc Înălțarea Domnului. În aceeași zi se celebrează și Ziua Eroilor.
Înălțarea Domnului este o sărbătoare deosebit de importantă pentru toți credincioșii, care are loc la 40 de zile de la Paște. Aceasta semnifică, așa cum spune și denumirea, înălțarea lui Iisus Hristos la ceruri.
Încă din străbuni se știa că Iisus Hristos s-a arătat oamenilor cu credință timp de 40 de zile după învierea sa din morți. Mântuitorul le-a promis discipolilor săi în timpul înălțării la ceruri că va trimite Duhul Sfânt pentru a-i călăuzi și pentru a-i ghida în misiunea lor de a răspândi credința în tot locul.
Sărbătoarea dedicată Înălțării se mai numește la români și Ispas. Denumirea vine de la numele ciobanului care ar fi fost martor la înălțarea lui Iisus Hristos către ceruri. Conform legendei, bărbatul ar fi stat ascuns după pietre până a avut curajul de a povesti tot ce a văzut tuturor celor cu care se întâlnea. Se menționează că acesta era un om vesel și bun la suflet.
Tot în ziua Înălțării, românii celebrează și ziua Eroilor. Sunt o mulțime de tradiții, obiceiuri și superstiții în ceea ce privește Înălțarea Domnului. Iată ce nu ai voie să faci pe 29 mai 2025.
Puțini români mai țin cont de tradițiile, superstițiile și obiceiurile de Înălțarea Domnului. Cu toate acestea însă, ele au fost transmise din neam în neam și se vor a fi păstrate și în anii următori.
Cea mai cunoscută tradiție este cea legată de înroșirea ouălor pentru a fi ciocnite. Cei mai mulți obișnuiesc să spună „Hristos S-a înălțat” și „Adevărat S-a înălțat!”. Este foarte important ca românii să știe că pe 29 mai este ultima zi în care se pot mânca ouăle roșii. Se spune că după este păcat să se mai consume ouă încondeiate.
De altfel, se spune că cei care mor în ziua de Ispas ajung direct în Rai. Încă din bătrâni se menționează faptul că cerurile sunt deschise timp de 40 de zile, de la Paște până la Înălțarea Domnului, fiind o perioadă deosebit de importantă pentru rânduielile bisericii.
Tot în ziua de Ispas, gospodinele fac pomeni și împart pentru sufletele celor care adormiți. Printre produsele care se dau de aceasta sărbătoare se numără ceapa verde, brânza, pâinea caldă și rachiul. Se mai împart și ouăle roșii, cozonacul și drobul sau sarmalele.