NEWS

Încă o victimă a tragediei de la Crevedia a murit! Noi dezvăluiri după explozia stației GPL: „Luase foc înainte să explodeze. Vorbiți cu șefii”

Încă o victimă a tragediei de la Crevedia a murit Noi dezvăluiri după explozia stației GPL Luase foc înainte să explodeze. Vorbiți cu șefii
sursa foto: colaj foto

Apar noi informații privind tragedia din Crevedia, după ce marți, 5 septembrie, încă o persoană care a suferit arsuri în exploziile de la staţia GPL a murit, asta după decesul șoferul firmei de gaz, un bărbat de 43 de ani, care s-a stins luni, la spitalul Floreasca.

Astfel, bilanţul deceselor a ajuns la cinci.

Încă o victimă a tragediei de la Crevedia a murit!

Încă o persoană care a suferit arsuri în exploziile de la staţia GPL din Crevedia a decedat marţi dimineaţă, la Spitalul Floreasca din București. Conform informațiilor este vorba de un pacient de orgine nepaleză.

”În cursul acestei dimineţi, a decedat la Spitalul Clinic de Urgenţă ”Bagdasar Arseni” Bucureşti încă unul din pacienţii aflaţi în stare foarte gravă de la începutul internării şi care avea un prognostic rezervat. Acesta era de origine nepaleză şi avea arsuri de peste 90% din suprafaţa corporală.  Adresăm condoleanţe familiei“, a transmis Ministerul Sănătăţii.

Potrivit medicilor, pacientul era intubat şi ventilat mecanic, iar bilanţul deceselor a ajuns astfel la cinci. După cum se știe, peste 50 de persoane, majoritatea pompieri, au fost rănite în urma exploziilor produse în data de sâmbătă, 26 august, la staţia GPL din Crevedia. În acest moment mai există un pacient în stare critică, la o clinică specializată din Italia.

În spitalele din București mai sunt internaţi în stare medie sau uşoară 14 pacienţi, iar alte 12 victime ale exploziei sunt tratate în străinătate.

Noi dezvăluiri după explozia stației GPL: „Luase foc înainte să explodeze. Vorbiți cu șefii”

Un angajat al firmei Flagas, care a reușit să plece din stația GPL de la Crevedia înainte de prima explozie, susține că primele probleme au fost cauzate de o defecțiune la un camion.

„Șefii știu ce s-a întâmplat”, susține angajatul filmat cu camera ascunsă de Antena 1, transmite Observator News.

Reporter: Aşa a fost cum se spune, de la o ţigară?
Angajat staţie GPL: Nu există. Nu fuma nimeni. Deci nu fuma nimeni. A venit şoferul cu probleme la o roată. Cu o roată înfrânată, încinsă, nu ştiu cum a zis. Eu i-am băgat în curte şi a vorbit cu altcineva, cu alt şofer. Ce au făcut ei acolo, eu nu ştiu. Eu aveam grijă de curte.
Reporter: Câţi eraţi în total acolo, sâmbătă? Trei, patru?
Angajat staţie GPL: Mai mulţi.
Reporter: Dumneavoastră aţi plecat înainte de prima explozie?
Angajat staţie GPL: Da. Înainte de prima explozie.
Reporter: V-aţi dat seama că o să explodeze?
Angajat staţie GPL: Luase foc înainte să explodeze. Vorbiţi cu şefii.
Reporter: E vina lor?
Angajat staţie GPL: Nu e vina mea. Eu sunt un simplu angajat. Ce s-a întâmplat acolo… Şefii ştiu ce s-a întâmplat. Doldurea Ionuţ. Eu pe el îl ştiu de şef, atât.

claudiu.popa@mediaflux.ro - Claudiu Popa este jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Cochetează cu presa încă din liceu, când a scris la ziarele Informația Prahovei sau Actualitatea Prahoveană. ... vezi toate articolele