Ministrul Educației anunță că încep acțiunile de combatere a violenței în școli. Astfel, ministerul dă peste 1,4 miliarde de lei pentru cel puțin 250 de școli în care să se desfășoare programe, concursuri, întâlniri pentru a se reduce faptele de violență verbală, fizică, psihologică – bullying, emoțională, sexuală, socială, culturală, cibernetică.
Ligia Deca a precizat că școlile din țară se pot înscrie până pe 30 noiembrie pentru a beneficia de o parte din cei 1.407.473 de lei alocați de Ministerul Educației.
Aceasta e convinsă că şcoala poate contribui la promovarea nonviolenţei, în colaborare cu partenerii sociali sau cu alte instituţii publice, prin activităţi care să promoveze îmbunătăţirea relaţiilor şi a coeziunii grupurilor, precum şi prin acţiuni care să-i ajute pe copii să conştientizeze consecinţele comportamentelor violente.
„Alături de şcoală, însă, este nevoie de noi toţi pentru ca mediul în care cresc copiii noştri să fie unul cât mai sigur. Sper ca reducerea violenţei să fie o prioritate pentru toţi cei care se află în preajma copiilor!”, a adăugat Ligia Deca pe pagina sa de Facebook.
Obiectivele programului de prevenire a violenţei şi infracţiunilor în mediul şcolar vizează crearea unui climat sigur, primitor şi de susţinere în unităţile şcolare; încurajarea preşcolarilor şi a elevilor să raporteze faptele de violenţă şi a martorilor să adopte strategii de susţinere a victimelor şi de descurajare a comportamentelor violente ale autorilor; conştientizarea consecinţelor asociate săvârşirii faptelor de violenţă.

Școlile pot organiza vizite tematice, grupuri de sprijin pentru elevi, campanii de conştientizare, concursuri tematice, întâlniri cu reprezentanţi ai Poliţiei şi Jandarmeriei, activităţi de formare a personalului şcolilor, activităţi de dezvoltare a coeziunii colectivelor şcolare etc.
Ministerul Educaţiei estimează că în acest program se pot înscrie cel puţin 250 de şcoli, numărul beneficiarilor fiind de circa 20.000 de elevi şi 10.000 de părinţi.
Conform Organizației Salvați Copiii, 82% dintre elevi (peste 4 din 5) au fost martori ai situațiilor de bullying în școala unde învață; aproape trei sferturi dintre elevi (73%) afirmă ca au asistat la situații de bullying în clasă.
În plus, aproape jumătate dintre respondenți (49%) afirmă că au fost victime ale bullyingului, în timp ce 1 din 10 spune că s-a aflat des sau foarte des în astfel de situații.
Peste un sfert dintre elevi (27%) admit că s-au aflat în poziția de autor al actelor de bullying.