Consiliul Naţional de Conducere (CNC) al Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) a decis miercuri, în cadrul şedinţei extraordinare organizate la Alexandria (Teleorman), demararea procesului de suspendare a preşedintelui Nicuşor Dan şi începerea procedurilor pentru organizarea alegerilor anticipate.
„Toţi cei 135 de membri CNC AUR prezenţi la şedinţă au votat, în unanimitate, demararea procedurii de suspendare a preşedintelui Nicuşor Dan şi a dialogului cu celelalte forţe politice în acest sens” anunţă, miercuri, AUR, într-un comunicat de presă.
Potrivit documentului citat, printre motivele care stau la baza acestui demers „se numără excluderea unei părţi importante dintre români din luarea deciziilor care privesc viitorul României, dar şi refuzul privind nominalizarea celei de-a doua propuneri de prim-ministru, aşa cum este constituţional”.
„Totodată, membrii CNC AUR au votat, în unanimitate, pentru reîntoarcerea la popor prin începerea procedurilor în privinţa alegerilor anticipate. În cadrul şedinţei CNC AUR s-a decis că parlamentarii AUR nu vor fi prezenţi şi nu vor vota niciun guvern al coaliţiei propus de Nicuşor Dan”, a mai transmis formaţiunea.
Preşedintele AUR, George Simion, anunţa, marţi, că formaţiunea începe demersurile pentru suspendarea lui Nicuşor Dan şi îl soma pe şeful statului să desemneze săptămâna aceasta un premier, conform obligaţiilor constituţionale.
”Începem demersurile pentru suspendarea lui Nicuşor Dan! Astăzi şi mâine venim cu multe veşti bune de la şedinţa extraordinară a Consiliului Naţional de Conducere al AUR”, a scris el, marţi, pe Facebook.
Totodată, acesta îi cere şefului statului să desemneze săptămâna aceasta un premier.
”Îl somăm pe Nicuşor Dan să desemneze săptămâna aceasta un premier, conform obligaţiilor constituţionale!”, a transmis George Simion.
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, miercuri, că în acest moment nu se poate vorbi despre colaborarea PSD cu George Simion, el precizând că cei care au votat AUR trebuie să realizeze că, în acest moment, cine îl menţine în funcţie pe Ilie Bolojan este AUR şi George Simion.
El a mai spus că nu crede că sunt fracţiuni în acest partid, dar, dacă se schimbă lucrurile, suntem într-un alt scenariu.
”În acest moment, nu se poate vorbi despre colaborarea cu George Simion. Cred că cei care au votat AUR, acest partid, cred că trebuie să realizeze că, în acest moment, cine îl menţine în funcţie pe Ilie Bolojan este AUR şi George Simion. Prin ceea ce a făcut în aceste săptămâni, ei sunt cei care l-au menţinut în funcţie”, a declarat Sorin Grindeanu, la Parlament potrivit News.ro.
Preşedintele PSD a precizat că respectă votanţii AUR, mai ales că o parte din aceşti votanţi au fost votanţi PSD, dar ”o colaborare cu George Simion nu poate exista”.
”În acest moment, nu vreau să pun etichete celor care au votat AUR şi au votat destui, aproape două milioane, dacă nu mă înşel, de români, şi eu îi respect pe cei care au votat şi votează fiecare din partide. Ceea ce, în schimb, ne duce la o lipsă de colaborare, instituţională între cele două partide, de protocoale politice, parlamentare şi aşa mai departe, e legat de politici publice şi de anumite atitudini politice, nu de alt tip, nu vreau să fiu înţeles greşit, care ne despart. Eu, în acest moment, am fost foarte clar şi am spus nu, şi nu spun de acum, spun dinainte de votul la guvernul Veştea şi aşa mai departe, că Partidul Social-Democrat nu intră într-o colaborare cu AUR, în acest moment”, a mai afirmat Grindeanu.