În mai puțin de o lună de zile începe anul universitar. Camerele din cămine sunt puține, iar cererile studenților sunt multe, astfel că începe vânătoarea de locuri de cazare.
Căminul este o alternativă tot mai căutată de studenți, pentru că toate s-au scumpit și nu își mai permit să plătească chirii de sute de euro și să dea bani pe facturile uriașe la gaze.
Studenții preferă să stea la cămin pentru că taxele sunt destul de mici. O cameră costă în jur de 200 de lei. De obicei, în cameră sunt patru paturi și un grup sanitar propriu. Însă pentru o cameră de 2 persoane, prețurile ajung până la 450-500 de lei.
Cine nu prinde loc la cămin, e nevoit să își caute să stea cu chirie. O garsonieră în București costă între 250 și 300 de euro, și nu într-o zonă centrală, ci la periferie.
Un apartament cu 2 camere, tot în Capitală, costă în jur de 400 de euro. În cartierele rezidențiale, costurile pe lună, pe lângă chirie, ajung la 500 de lei.
Așadar, nu este deloc ieftin pentru un student să stea cu chirie. Însă ar exista mici trucuri care i-ar putea ajuta pe tineri să plătească mai puțin.
Trebuie să știi că dacă blocul este izolat, atunci veți plăti facturi mai mici la încălzire. De asemenea, dacă locuința este luminoasă și orientată spre soare, acest lucru va reduce din costurile cu încălzirea și curentul. Ar fi ideal ca apartamentul să aibă o centrală proprie pentru că atunci puteți controla consumul de gaz.
Nu acceptați să plătiți chirie la mica înțelegere. Este important să aveți un contract de închiriere.
În acest mod, proprietarul nu vă poate da afară din casă când dorește. Și va fi obligat să vă restituie și garanția la plecare.