LIFESTYLE

Înghețata care nu îngrașă: o poți face acasă, folosind un singur ingredient

Înghețata care nu îngrașă o poți face acasă folosind un singur ingredient

Există o înghețată care nu îngrașă, perfectă pentru zilele toride de vară. În general, nu prea se găsește, dar oricine o poate prepara acasă, folosind un singur ingredient.

Nutriționistul Mihaela Bilic a dezvăluit rețeta singurei înghețate care nu îngrașă!

Înghețata care nu îngrașă, exclusiv din fructe

”Este o variantă de înghețată fără lapte, deci fără grăsime, se obține doar din fructe și este desertul ideal după o masă consistentă”, a declarat Mihaela Bilic, potrivit csid.ro.

Este vorba despre sorbetul de fructe, care se prepară rapid și nu are nevoie de zahăr. Totuși, nutriționistul recomandă ca desertul să fie mâncat neapărat după masă, cu moderație, cel mult două cupe.

Sorbetul se prepară doar din fructe înghețate și nu conține lapte sau ouă. Tot ce trebuie să faceți este să alegeți fructele preferate, să le băgați în blender, iar apoi să puneți amestecul în congelator jumătate de zi.

Câte calorii are o înghețată ”normală”

Îngheţata a ajuns să fie considerată un produs fast-food din cauza numărului mare de calorii.

„Înghetaţa are mult zahăr în compoziţie şi îngraşă dacă este consumată zilnic pe timp de vară. În funcţie de ingrediente o îngheţată de 100 de grame poate avea chiar şi 400 de calorii. Cea de ciocolată îngraşă cel mai mult, iar cel mai puţin cea de fructe. Cu cât are mai multe siropuri şi toppinguri pe ea cu atât are mai multe calorii. Practic o îngheţată pe zi poate echivala cu o porţie de cartofi prăjiţi sau cu un hamburger. De aceea trebuie să limităm consumul. Mâncaţi îngheţată de maxim două ori pe săptămână pe timpul verii, iar în acele zile evitaţi orice fel de alte dulciuri sau prăjeli“, spune medicul nutriţionist Eva Iorţan.

malina@mediaflux.ro Absolventă de Drept, dar atrasă iremediabil de jurnalism. Un drum lung, greu, dar întotdeauna frumos, fie că a fost vorba de jurnalism ... vezi toate articolele