Insula nemuritorilor. Un american de origine greacă a învins o boală temută, fără să știe. După ce medicii i-au spus că mai are doar câteva luni de trăit, s-a hotărât să revină în locul unde s-a născut. Și, surpriză! Au trecut 30 de ani de la diagnosticul crunt al medicilor, iar bărbatul este bine, sănătos.
După povestea sa de viață, Netflix a făcut un documentar. Bărbatul a șocat lumea medicală. Avea 66 de ani și locuia în New York atunci când medicii l-au diagnosticat cu cancer. I-au mai dat doar câteva luni de viață.
Stamatis Moraitis a trăit aproape toată viața în suburbiile din New York și Florida, iar când medicii i-au spus că este bolnav de cancer în stadiu terminal, s-a gândit imediat la copiii săi și la cheltuielile pe care aceștia ar fi trebuit să le suporte cu înmormântarea. A decis repede să plece înapoi în Grecia în locurile unde s-a născut. A motivat că vrea să fie înmormântat lângă străbunii săi, însă principalul motiv erau cheltuielile reduse cu înhumarea sa, potrivit impact.ro.
A ajuns pe insula Ikaria, împreună cu soția lui Elpiniki. Aici a aflat repede că a ajuns într-un loc unic, izolat, o insulă unde este obișnuit ca oamenii să trăiească peste 100 de ani. Fără să știe ajunsese într-o „zonă albastră”. Treptat a început să se simtă mai bine.

A început să se deplaseze fără prea mult efort, deși cancerul era unul agresiv la plămâni. S-a bucurat de aerul curat, de plimbări lungi, de apa limpede și curată a mării. În plus, a reluat legătura cu prieteni din copilărie și s-a bucurat de câte un pahar de vin.
În curând i-au revenit puterile suficient de mult și s-a apucat de grădinărit. În cele din urmă, și-a pus și viță de vie, de care spunea că se va bucura soția sa.
Anii au trecut, iar bărbatul s-a bucurat și el de via sa de vie și de viața din insula grecească. Trei decenii mai târziu, Stamatis Moraitis era încă în viață, ocupându-se cu multă energie de deja numeroasele culturi de fructe, legume și măslini din gospodăria lui.
Se pare că locul în care trăiești îți poate influența longevitatea. Dar specialiștii consideră că există o legătură puternică între longevitate și ceea ce ne înconjoară – oameni, plante, aer, stil de viață – și contează mai puțin cum suntem la interior. Un studiu sugerează că genetica este responsabilă doar pentru aproximativ 20-25% din durata vieții.