LIFESTYLE

Istoria decorațiunilor de Crăciun. Când au apărut pentru prima dată și unde

Istoria decorațiunilor de Crăciun. Când au apărut pentru prima dată și unde
www.afacereazilei.ro

Istoria decorațiunilor de Crăciun este foarte interesantă. Merită să o aflați, mai ales că ne vom înconjura de ele în perioada ce urmează.

Nici n-am băga de seamă faptul că ar exista vreo poveste legată de ele. Pur și simplu, ar părea banal. Ei bine, lucrurile nu stau chiar așa. Se preconizează că unele își au originea în Germania, mai precis în secolul al XVI-lea.

Istoria decorațiunilor de Crăciun

Știm foarte bine faptul că în urmă cu mulți ani, oamenii împodobeau casa și bradul și mere, nuci, bomboane, lumânări, fructe etc. Tradiția aceasta s-a extins în întreaga lume. Nu există acum casă care să nu aibă ceva anume. Practic, simți altfel magia sărbătorilor, ești mai fericit, mai liniștit când vezi ce frumos ai amenajat.

Globurile

Nici măcar nu ne putem imagina vreun brad fără globuri, indiferent de care ar fi acest. Putem include cele din lemn, plastic, sticlă etc. Încă din luna octombrie apar fel și fel de modele, culori să știm exact ce să alegem anul acesta.

Povestea globurilor este de pe la jumătatea secolului al XIX-lea. Hans Greiner a vrut să îmbunătățească și să schimbe ceva privind acest context. În 1597, în orașul Lauscha, Germania, Christoph Muller și Hans Greiner au deschis primul atelier de fabricare a sticlei, producând boluri, pahare, mărgele și chiar ochi de sticlă.

Tradiția s-a păstrat, iar două secole și jumătate mai târziu a fost dusă la un alt nivel, potrivit Historia. În toată lumea s-a auzit despre faimoasele globuri și oamenii au început să cumpere.

Beteala

După cum spuneam mai sus, în Germania a fost împodobit primul brad de Crăciun. Bucuria copiilor a fost să învârtă beteală în jurul lui. Înainte era făcut din argint mărunțit și nu din materiale fine și ușoare ca acum. Tinichigii băteau argintul până era foarte subțire, iar, ulterior, în tăiau în lung.

Luminițele

Asta este cheia frumosului, dacă stăm să ne gândim mai bine. Se spune, conform tradiției, că steaua a fost cea care i-a călăuzit pe magi la pruncul Iisus Hristos. De aceea, oamenii aprindeau lumânările de Ajun și de Crăciun în brad.

În secolul al XIX-lea, au fost înlocuite și sfeșnice mai mici. Primul brad de Crăciun iluminat aproape de ceea ce știm astăzi a fost ideea lui Edward H. Johnson. A înșirat pe un fir electric 80 de becuri roșii, albe și albastre.

Cristiana Cernega este jurnalist și adoră ceea ce face. Ambițioasă din fire, a reușit mereu ce și-a propus. Este absolventă a Facultății de Geografie, specializarea Geografia Turismului, din cadrul ... vezi toate articolele